Peste 3.600 de cazuri noi de COVID-19 şi 34 de decese, înregistrate în intervalul 26 decembrie – 1 ianuarie
Peste 3.600 de cazuri noi de COVID şi 34 de decese în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2 au fost înregistrate în intervalul 26 decembrie – 1 ianuarie, iar 872 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare, potrivit News.ro.
„În intervalul 26 decembrie 2022 – 01 ianuarie 2023 au fost înregistrate 3.605 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). 872 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare”, arată datele Ministerului Sănătăţii.
Până în prezent, pe teritoriul României, au fost înregistrate 3.312.085 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Incidenţa înregistrată la 14 zile este de 0.25.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 233 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 în prezent este de 881. De asemenea, la ATI, sunt internate 110 persoane. Dintre cei 110 pacienţi internaţi la ATI, 97 sunt nevaccinaţi.
Din totalul pacienţilor internaţi în prezent, 76 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii şi 0 la ATI.
Până în prezent, 67.408 persoane diagnosticate cu infecţie cu Sars-CoV-2 au decedat.
În intervalul 26.12.2022 (10:00) – 01.01.2023 (10:00) au fost raportate de către INSP 34 decese (24 bărbaţi şi 10 femei).
Decesele au fost înregistrate: 1 la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 7 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 10 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 12 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi, iar dintre pacienţii decedaţi, 12 erau vaccinaţi.
În intervalul 26 decembrie 2022 – 01 ianuarie 2023 au fost efectuate 8.989 teste RT-PCR şi 51.893 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.685.693 teste RT-PCR şi 12.396.321 teste rapide antigenice.
foto:Dreamstime