Sari direct la conținut

Peste 30 de muncitori indieni care lucrează pe un șantier din București, infectați cu coronavirus / Primarul Băluță: "Este vorba despre o comunitate de 108 oameni”

HotNews.ro
Blocurile construite cu muncitori indieni, Foto: Hotnews
Blocurile construite cu muncitori indieni, Foto: Hotnews

Cel puțin 32 de muncitori indieni care lucrau pe un șantier din București și locuiau acolo în barăci, au fost depistați pozitiv cu coronavirus. Potrivit primarului sectorului 4, este vorba de o comunitate cu 108 oameni, colegii celor infectați cu Sars-Cov-2 urmând să fie și ei testați.

UPDATE 13.35 La fața locului au fost aduse trei autobuze STB, pe care a fost pus mesajul ”cursă specială”, însoțite de două mașini de poliție.

UPDATE 13.24 Zona este păzită de unități de jandarmerie:

UPDATE 13.09 Șeful DSU, Raed Arafat, a declarat la Digi24 că niciunul dintre muncitorii depistați pozitiv nu este în stare gravă, iar unii sunt asimptomatici. Ei au fost deja transportați cu autocarele și microbuzele ISU. Toți colegii lor de pe șantier vor fi testați. Muncitorii lucrau deja în România de un an.

UPDATE 12.47 „Este vorba despre o comunitate de 108 oameni. Dintre aceştia, 32 au fost depistaţi cu infecţie COVID”, a spus primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

„În cursul zilei de astăzi, toţi oamenii vor fi duşi parte în spitalele COVID, cei care au fost depistaţi pozitiv, iar restul vor fi duşi în carantină instituţionalizată. Acest focar a fost izolat şi toate măsurile necesare sunt luate”, a adăugat Băluță.

UPDATE 12.21 Gabriela Firea: ”Muncitorii indieni angajați la o firma privată de construcții din București depistați pozitivi covid vor primi toate îngrijirile medicale de care au nevoie la spitalele din Capitală, iar pe cei fără simptome ii vom carantina într-o clădire pe care o punem la dispoziție în astfel de situații”.

Potrivit Digi 24, colegii celor infectați cu Sars-Cov-2, peste 100 de persoane, se află în izolare, în barăcile de pe șantier și sunt păziți de jandarmi.

Violeta Alexandru a fost întrebată, duminică, într-o conferință de presă, de situația cetățenilor indieni, angajați pe un șantier din Sectorul 4 din Capitală, care au fost confirmați cu noul coronavirus.

Ministrul a spus că a fost în timpul nopții de sâmbătă spre duminică la șantier, împreună cu echipele medicale, pentru a afla desore situația îmbolnăvirilor.

„Alături de DSP București, azi-noapte m-am deplasat la șantierul în locația de la care aveam informații că s-a întâmplat să existe un focar cu efecte asupra stării de sănătate și implicit asupra stării apte de muncă a acelor oameni. Din primele informații, cei infectați sunt din India dar urmează să avem o evaluare completă așa cum am rugat celelalte instituții să mă informeze”, a spus Alexandru.

Ministrul a precizat că DSP București a luat deja primele măsuri.

Peste 200 de angajați lucrează pe șantier, dintre care 38 sunt cetățeni indieni, a mai spus ministrul Violeta Alexandru, însă o evidență exactă o va transmite angajatorul către Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) București.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro