Peste jumătate din şcolile din Vrancea nu au agenţi de pază şi sisteme de supraveghere video
Mai mult de o jumătate dintre unităţile şcolare din judeţul Vrancea nu au agenţi de pază şi nici sisteme de supraveghere video, potrivit unui raport privind siguranţa în şcoli al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea prezentat, miercuri, în şedinţa Colegiului Prefectural Vrancea, transmite Agerpres.
„Din totalul de 472 unităţi de învăţământ preuniversitar existente la începutul acestui an şcolar, 237 nu dispun nici de pază umană şi nici de sisteme tehnice de supraveghere video. De asemenea, şase unităţi de învăţământ nu au gard împrejmuitor, patru unităţi sunt amplasate într-o zonă periferică/izolată, iar două sunt amplasate într-o zonă iluminată necorespunzător”, informează IPJ Vrancea.
Raportul instituţiei menţionează că în primele nouă luni ale anului au fost înregistrate 35 de infracţiuni în care au fost implicaţi elevi, 29 fiind comise în incinta unităţilor de învăţământ (cinci în şcoli generale/gimnaziale, 19 în colegii/licee şi unul în incinta altor instituţii de învăţământ) iar şase infracţiuni au fost comise în zona adiacentă şcolilor.
Din totalul infracţiunilor în care au fost implicaţi elevi, 29 de fapte au fost comise în mediul urban şi şase, în mediul rural. Este vorba de 18 infracţiuni de lovire, 10 de furt, o infracţiune de abuz în serviciu, două infracţiuni de neglijenţă, două de ameninţare, un viol, o agresiune sexuală şi o infracţiune de distrugere.
Cele mai multe infracţiuni au fost comise în municipiul Focşani (13), urmat de oraşele Panciu (şapte), Adjud (şase) şi Odobeşti (trei).
Potrivit IPJ Vrancea, în primele nouă luni ale anului au avut loc 23 de acţiuni pe linia combaterii absenteismului şcolar, ocazie cu care au fost depistaţi 156 de elevi care nu erau la cursuri. Pentru aceştia au fost întocmite informări către unităţile de învăţământ de unde proveneau şi către Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea.
MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!