Sari direct la conținut

Peste un milion de salariati si-au ales compania de pensii private

HotNews.ro

Peste un milion de salariati sub 35 de ani au ales pana in prezent o companie privata care sa le administreze o parte din contributiile la fondul de pensii, a anuntat presedintele Comisiei de Supraveghere a sistemului de pensii private (CSSPP), Mircea Oancea.

Un bilant publicat de CSSPP indica faptul ca peste 30% din cei peste patru milioane de salariati care trebuie sa se asigure au ales deja compania care sa le administreze pensia privata. Dintre acestia, 51,59% sunt femei, in timp ce barbatii reprezinta 48,41%.

Dintre cei 1,16 milioane de persoane care au aderat la sistemul de pensii private obligatorii, ING a fost aleasa de 215.743 de persoane (40,47% din piata), iar locul secund i-a revenit Allianz Tiriac, cu 208.452 de asigurati (20,58% din piata).

Sistemul pensiilor private obligatorii a intrat in vigoare in luna septembrie. In primul an de activitate, 2% din contributia la asigurarile sociale este orientata spre o companie privata. Procentul va creste ulterior pana cand toata valoarea contributiilor sociale, circa 6% din salariu, va fi administrata privat.

Persoanele care au pana in 35 de ani sunt obligate sa adere la sistemul de pensii private, in timp ce programul e facultativ pentru cei in varsta de peste 35 de ani.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro