Sari direct la conținut

PETA cere companiei Walt Disney sa renunte la folosirea animalelor salbatice pe platourile de filmare

HotNews.ro

Organizatia de protectie a animalelor PETA (People for the Ethical Treatment of Animals) cere, intr-o scrisoare deschisa, producatorului Jerry Bruckheimer si companiei Walt Disney, sa renunte la folosirea animalelor salbatice pe platourile de filmare, relateaza News.ro, citand The Hollywood Reporter. Compania Disney nu a facut comentarii pe tema scrisorii PETA.

Grupul PETA, care militeaza pentru drepturile animalelor, le-a propus lui Bruckheimer si The Walt Disney Company sa foloseasca imagini generate pe computer in schimbul animalelor.

In urma cu cateva zile, tabloidul britanic The Sun a relatat ca o maimuta Capucin a vomitat de mai multe ori pe cand se afla pe platourile de filmare pentru „Piratii din Caraibe: Razbunarea lui Salazar/ Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales”.

Imediat, PETA i-a cerut regizorului sa isi ia angajamentul ca nu va mai folosi maimute sau alte animale salbatice.

Filmarile pentru cel de-al cincilea film din franciza „Piratii din Caraibe” au avut loc in 2015, cand doua maimute Capucin au fost duse din California pana in Australia pentru a fi animale de companie ale personajului Barbossa, jucat de Geoffrey Rush.

PETA sustine ca a avertizat realizatorii filmului ca maimutele Capucin vor avea de suferit in momentul in care vor calatori in Australia si ca Joe Suffredini, furnizorul de animale al Avian Entertainment, a incalcat in trecut legea semanta in 1966 privind tratamentul aplicat animalelor.

„Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales” a fost lansat in cinematografe pe 26 mai. Din distributie fac parte Johnny Depp in rolul capitanului Jack Sparrow, Orlando Bloom si Geoffrey Rush, Javier Bardem, Brenton Thwaites si Kaya Scodelario.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro