Sari direct la conținut

Petardele nu pot fi vândute minorilor – proiect de lege depus la Senat

HotNews.ro
Petardele nu pot fi vândute minorilor – proiect de lege depus la Senat

Petardele nu pot fi vândute minorilor și este interzisă folosirea acestora la o distanță mai mică de 100 de metri de blocuri până în patru etaje, spitale, școli, instituții publice sau locuri de joacă pentru copii, potrivit unui proiect de lege depus miercuri la Senat.

Proiectul de lege a fost depus miercuri la Senat, forul decizional fiind Camera Deputaților.

Unul dintre inițiatori, deputatul independent Adrian Dohotaru, a scris pe Facebook că proiectul de act normativ restricționează comercializarea și folosirea petardelor prin prevederi exprese în legislație.

Legea „anti-petarde” interzice vânzarea lor către minori, comercializarea făcându-se strict în locuri autorizate în acest scop. De asemenea, inițiativa legislativă reglementează și intervalul orar în care pot fi folosite petardele, precum și distanța de blocuri, instituții publice, școli, spitale.

„Între orele 22,00 şi 6,00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi pe durata unor evenimente de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale; la o distanţă mai mică de 100 m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri, unități sanitare sau de învățământ, instituții publice, locuri de joacă pentru copii, parcuri și terenuri de sport şi la mai puţin de 200 m faţă de cele cu peste 4 niveluri”, prevede proiectul de lege.

În legea actuală este prevăzut intervalul orar 24.00 – 6.00, iar distanța față de locuințe este de 50 metri, fără a fi specificate școlile, spitalele, instituțiile publice, etc., care apar în proiectul legislativ.

„Se interzice comercializarea către persoanele fizice neautorizate a unor cantități de materiale pirotehnice de orice tip cu o masă totală netă de peste 5 kg pentru o persoană, precum și deținerea de către acestea a unei cantități de materiale pirotehnice de orice tip ce totalizează o masă netă de peste 50 de kg”, mai arată propunerea legislativă.

O altă modificare vizează constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor pe care acum o pot face și polițiștii, jandarmii, polițiștii locali, nu doar inspectorii de muncă de la Inspecția Muncii: „Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către inspectorii de muncă din cadrul Inspecţiei Muncii, precum şi de către poliţişti, jandarmi și polițiști locali”.

Semnatari ai proiectului de lege sunt și Oana Bîzgan (independentă), Horia Nasra (PSD), Nicușor Dan (independent, afiliat USR), Gabriel Petrea (PRO România), Cristian Ghica (USR), Petre Florin Manole (PSD), Cristian Seidler (USR), Alin Arsu (USR).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro