VIDEO. Intrat într-un interviu la televiziunea publică, Péter Magyar i-a spus moderatoarei că va suspenda serviciul de știri al postului: „Această fabrică de minciuni va înceta să existe”
Câștigătorul alegerilor din Ungaria, Péter Magyar, a declarat miercuri că guvernul său va suspenda transmisiunile mass-media de stat, va adopta o nouă lege a presei și va asigura libertatea jurnaliștilor după ce cabinetul său va prelua puterea, potrivit Reuters. Magyar a dat două interviuri miercuri, la Radio Kossuth și la televiziunea publică M1 și a pus tunurile pe propaganda făcută de acestea în epoca Orban.
„Fiecare ungur merită o mass-media de serviciu public care să difuzeze adevărul”, a afirmat Magyar la postul de radio de stat Kossuth, unde prim-ministrul în exercițiu Viktor Orban a fost invitat săptămânal în ultimii 16 ani, în timp ce politicienii din opoziție au fost invitați foarte rar.
„Vom avea nevoie de puțin timp pentru a adopta o nouă lege a mass-media, pentru a înființa o nouă autoritate în domeniul mass-media și pentru a crea condițiile profesionale necesare ca mass-media de stat să își îndeplinească efectiv rolul”, a adăugat Magyar.
„Tocmai am fost martorii ultimelor zile ale unei mașini de propagandă. După formarea guvernului TISZA, vom suspenda serviciile de știri ale mass-media «publice» până când caracterul lor de serviciu public va fi restabilit”, a scris el ulterior pe X.
Ulterior interviului de la Radio Kossuth, Magyar a acordat un interviu la postul public tv, M1. Și și-a reluat criticile la adresa presei de stat și a televiziunii în care se afla.
„Mă bucur să fiu aici, la un an și jumătate după ultima mea vizită, când a fost primit liderul celui mai mare partid”, a declarat Péter Magyar în cadrul emisiunii M1, la scurt timp după ce a acordat un interviu la Radio Kossuth. El a adăugat că nu există resentimente personale. „Nu există niciun resentiment personal, nici măcar pentru că m-ați insultat pe mine și familia mea aici dimineața, la prânz și seara.” Gazda emisiunii a negat că familia sa ar fi fost insultată, dar Péter Magyar a subliniat că la M1 s-a spus că copiii lui nu vorbesc cu el, ceea ce nu este adevărat, relatează site-ul Index.hu.
Magyar a anunțat că „această fabrică de minciuni va înceta să existe după formarea guvernului Tisza”, iar „serviciul de știri mincinos al M1 va fi suspendat. Vom crea condițiile necesare pentru o presă independentă, obiectivă și imparțială; știu că nu există o presă perfectă, dar această situație nu poate continua”, a subliniat el.
Viitorul premier maghiar a avut de altfel mai multe schimburi dure de replici cu realizatoarea interviului. „A apărut și la dumneavoastră, doamnă redactor, că în Germania nu există internet, ați difuzat și că în Germania oamenii nu fac sex”. „Nu vi se pare neplăcut, doamnă redactor?”, a întrebat Péter Magyar.
Referitor la suspendarea difuzării știrilor, Péter Magyar a declarat că televiziunea M1 nu a respectat în niciun fel obligația prevăzută de legea presei, și anume difuzarea de știri echilibrate. „Dacă aici, pe strada Kunigunda, sunt acuzat de încălcarea legii, este ca și cum un hoț din magazin ar începe să strige la polițist: «Tu nu fura!», a afirmat el. La întrebarea adresată, el a răspuns că nu se va amesteca în activitatea mass-mediei publice.
„Înșeli oamenii, promovezi din nou propaganda”
Apoi, gazda emisiunii a citat un membru al Partidului Verde din Parlamentul European și a ridicat întrebarea cum ar putea ajunge în Ungaria fondurile UE suspendate anterior.
„Induceți oamenii în eroare, promovați din nou propaganda. Spuneți minciuni de un minut și nu îmi permiteți să răspund. Citați oameni care nu au nicio autoritate în ceea ce privește banii maghiari. Ieri m-am consultat cu președintele Comisiei Europene, care are autoritate. I-am spus, de asemenea, că guvernul Tisza va îndeplini patru condiții, care sunt bune pentru poporul și companiile maghiare”, a subliniat Péter Magyar, enumerând patru pași:
- „Măsuri anticorupție. Ungaria este aproape ultima țară care se alătură Parchetului European, înființăm Oficiul pentru Recuperarea și Protecția Activelor.”
- „Vom restabili independența autorităților de anchetă și a sistemului judiciar maghiar.”
- „Al treilea lucru de care pot fi deosebit de bucuroși în această fabrică de minciuni este că restabilim independența presei maghiare și oprim sprijinul ilegal al propagandei. Guvernul cheltuie anual 600 de miliarde de forinți pe propagandă, iar acești bani lipsesc din sistemul de sănătate.”
- „Al patrulea este să returnăm libertatea mediului academic, vom returna universitățile cetățenilor universitari, vom returna rețelele de cercetare cercetătorilor.”
Victorie zdrobitoare pentru TISZA
Partidul TISZA (Respect și Libertate) al lui Magyar a obținut o victorie zdrobitoare în alegerile de duminică, punând capăt celor 16 ani de guvernare ai lui Orban.
Magyar a promis în timpul campaniei electorale că, în cazul în care va ajunge la guvernare, va suspenda activitatea presei de stat până când independența acesteia va putea fi restabilită.
Criticii spun că presa de stat a servit drept portavoce a guvernului sub Orban și l-au acuzat că a condus la subminarea jurnalismului independent, pe măsură ce aliații partidului său, Fidesz, au preluat controlul asupra canalelor private – acuzații pe care el le-a negat.
Înfrângerea zdrobitoare a lui Orban i-a oferit lui Magyar o majoritate puternică în legislativul Ungariei, format din 199 de locuri, deschizând calea pentru o reformă a unui sistem despre care criticii din Uniunea Europeană au spus că a subminat normele democratice.
Vorbitorii de limbă maghiară pot urmări interviul dat de Peter Magyar la postul M1.