Peter Magyar spune că Ungaria va taxa drastic marile averi începând de anul viitor
Ungaria va taxa marile averi începând cu 1 ianuarie 2027, în condiţii mai stricte decât cele promise iniţial de guvern, a declarat premierul Peter Magyar.
Vorbind sâmbătă în cadrul celei de-a treia etape a turneului său naţional, la Szolnok, în centru țării, premierul ungar a precizat că, peste un anumit prag de 500 de miliarde de forinţi (1,37 miliarde de euro), cota de impozitare ar putea depăşi un procent, a relatat agenția maghiară de presă MTI, citată de Agerpres.
Premierul a adăugat că ministrul de finanţe, Andras Karman, va anunţa curând detaliile.
Magyar a menţionat că impozitul pe avere a fost una dintre cele mai populare promisiuni ale Partidului Tisza, fiind susţinută inclusiv de alegătorii Fidesz.
În acelaşi discurs, el a solicitat grupului parlamentar al formaţiunii sale Tisza să voteze în unanimitate pentru ridicarea imunităţii sale parlamentare, măsură cerută marţi de procurorul general interimar al Ungariei.
Solicitarea procurorului a fost făcută în legătură cu o anchetă pentru furt privind un incident din 2024 în care actualul premier este acuzat că a luat telefonul unui bărbat care îl filma în timp ce se afla într-un club şi l-a aruncat în Dunăre.
Parlamentul European a refuzat anul trecut să-i ridice imunitatea de eurodeputat în acest caz.
Magyar a denunțat anterior această anchetă drept o „rușine”.
Peter Magyar a subliniat sâmbătă la Szolnok că nu are „absolut nimic de ascuns” şi că ar proceda la fel din nou pentru a-şi apăra prietenii sau pe tineri, bărbaţi şi femei, de hărţuirea exercitată de un „provocator plătit”. „Aş face-o din nou acum şi, dacă trebuie, voi plăti preţul”, a adăugat el.