Peter Szijjarto confirmă din Rusia că Ungaria va participa la summitul de pace pentru Ucraina
Ministrul ungar al afacerilor externe, Peter Szijjarto, a confirmat joi din Rusia că țara sa va participa pe 15 iunie la summitul de pace pentru Ucraina organizat de Elveția, relatează Reuters.
„Ungaria va fi reprezentată la conferință la nivel ministerial”, a declarat Szijjarto la Sankt Petersburg, unde participă la forumul economic organizat anual în acest oraș.
Summitul organizat de Elveția este menit să atragă sprijin internațional pentru planul de pace avansat de președintele Volodimir Zelenski, care presupune o retragere completă a trupelor rusești de pe teritoriul Ucrainei. Rusia a respins inițiativa ca fiind o pierdere de timp.
„Aceasta este o activitate complet absurdă, este o pierdere inutilă de vreme”, a declarat marți în fața reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. El a mai spus că este evident că reuniunea nu este orientată spre rezultate și „de aceea multe țări nu vor să piardă timpul”.
Într-o lovitură dată președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Beijingul a anunțat că nu va participa – lucru pe care președintele Dumei de Stat de la Moscova, Viaceslav Volodin, l-a remarcat cu satisfacție marți, într-o postare pe aplicația de mesagerie Telegram.
El a citat relatări din presă potrivit cărora nici Arabia Saudită nu va veni, deși regatul nu și-a anunțat public poziția privind summitul. Peskov a spus că aceasta este o chestiune suverană pentru Arabia Saudită.
Nici președintele Joe Biden nu va participa la summitul de pace pentru Ucraina
Președintele american Joe Biden, aflat în campanie electorală pentru alegerile prezidențiale din noiembrie, nu va participa nici el, delegându-i pe vicepreședinta Kamala Harris și consilierul său pentru probleme de securitate națională, Jake Sullivan, să reprezinte Washingtonul la summit.
Biden se va întoarce în Statele Unite după ce participă joi la comemorarea a 80 de ani de la Debarcarea din Normandia în compania a numeroși alți șefi de stat.
În ceea ce privește Ungaria, țară care a menținut relații apropiate cu Rusia după începerea războiului din Ucraina, guvernul lui Viktor Orban a transmis în mod repetat apeluri pentru încetarea livrărilor de arme către Kiev, afirmând că acest lucru va duce la oprirea conflictului.
Ungaria refuză de asemenea să permită ca armament destinat Ucrainei să îi tranziteze teritoriul.