Peter Szijjarto se oferă din nou să medieze pacea între Rusia și Ucraina: „Ungaria plătește un preț mare pentru acest conflict”
Ungaria este pregătită să ofere o platformă pentru negocierile de pace dintre Rusia şi Ucraina, a declarat vineri ministrul maghiar de Externe Peter Szijjarto într-un interviu acordat agenției RIA Novosti, citat de Lenta.
„La începutul acestui război le-am transmis ambelor părți, [ministrului rus de Externe] Serghei Lavrov și [șeful cancelariei președintelui ucrainean Volodimir Zelenski] Andrii Yermak că Ungaria este gata să ofere oricând un loc pentru discuțiile de pace. Această ofertă este încă în vigoare”, a declarat Szijjarto într-un interviu acordat din Kazahstan presei de stat ruse.
Șeful diplomației ungare se află zilele acestea în orașul Almaty pentru a participa la forumul economic UE-Asia Centrală.
„Ori de câte ori Rusia și Ucraina își exprimă disponibilitatea, suntem gata să creăm toate condițiile necesare pentru acest lucru”, a spus el cu privire la negocierile de pace.
Szijjarto a subliniat că în cursul războiului mor și maghiari, care sunt mobilizați de Kiev în forțele armate ucrainene, așa că Budapesta este interesată „să salveze vieți omenești printr-o rezolvare pașnică” a conflictului.
„Ungaria este o țară care se învecinează cu Ucraina și plătește un preț mare pentru acest conflict”, a conchis el.
Noi jonglerii diplomatice ale Ungariei în privința războiului din Ucraina
Comentariile șefului diplomației ungare vin la doar câteva zile după ce Budapesta a blocat plata următoarei tranşe de sprijin militar pentru Ucraina acordat în cadrul Facilităţii Europene pentru Pace a UE, cerând „garanții” că fondurile vor fi folosite și în alte zone, cum ar fi Balcanii şi Africa de Nord.
Fondul European pentru Pace, facilitate creată în 2021, este un instrument extrabugetar menit să îmbunătăţească capacitatea UE de a preveni conflictele, de a construi pacea şi de a consolida securitatea internaţională şi se ridică la opt miliarde de euro.
„Ungaria nu este de acord cu faptul că Uniunea Europeană, alături de alte instrumente existente, utilizează Fondul European pentru Pace doar în ceea ce priveşte Ucraina, deoarece acest lucru nu permite canalizarea unor fonduri suficiente pentru a promova interesele UE în alte domenii”, a justificat guvernul ungar într-un răspuns trimis Reuters după ce informaţii în acest sens apăruseră iniţial în presă.
Peter Szijjarto a clarificat ulterior că Ungaria va bloca următoarea tranşă de sprijin militar al Uniunii Europene destinat Ucrainei şi orice nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, dacă Kievul nu va scoate banca ungară OTP de pe lista sponsorilor războiului.
Unii diplomaţi şi-au exprimat frustrarea faţă de mişcarea Ungariei, susţinând că cele două probleme nu ar trebui să fie legate şi amintind că şi alte companii din UE se află pe lista neagră a Kievului.
Urmărește ultimele evoluții din a 450-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.