Sari direct la conținut

Peter Szijjarto susține că un „mainstream liberal anticreștin extremist” domină Europa

HotNews.ro
Peter Szijjarto susține că un „mainstream liberal anticreștin extremist” domină Europa
Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto. Sursă foto: Attila KISBENEDEK / AFP / Profimedia

Viața politică europeană este dominată de „un mainstream liberal anticreștin extremist”, a afirmat miercuri șeful diplomației ungare, Peter Szijjarto, cu prilejul unei eveniment la Budapesta care a marcat „Miercurea Roșie”, ziua de solidaritate internațională cu creștinii persecutați, scrie MTI.

Într-o „epocă a crizelor”, Europa este confruntată în mod direct cu pericolele războaielor, migrației și terorismului, a spus Szijjarto, potrivit unui comunicat al ministerului de Externe de la Budapesta

„Cine ar fi crezut că, în primul sfert al secolului al XXI-lea, vom fi într-un punct în care un război face ravagii în inima Europei deja de aproape patru ani?”, s-a întrebat Szijjarto.

„Cine ar fi crezut acum 10 ani, în 2015, că zece ani mai târziu vom trăi încă sub o presiune dramatică a migrației și că doar eforturile remarcabile ale grănicerilor ungari și protecția oferită de gardul de frontieră ar putea împiedica sute de mii de migranți ilegali să inunde Ungaria? Între timp, în parte drept consecință a migrației ilegale, ne confruntăm în Europa cu o amenințare a terorismului pe care nu ne-am fi putut-o închipui în trecut. Toate acestea sunt agravate de criza democrației europene”, a mai afirmat ministrul ungar de Externe, potrivit Agerpres.

„Astăzi, scena politică europeană – și, odată cu ea, orice altceva – este dominată de un curent principal liberal extremist”, a continuat el. „Iar acest mainstream liberal extremist exercită o foarte agresivă teroare a opiniei în Europa. Dacă cineva nu promovează propaganda mainstream liberală 100%, este imediat stigmatizat, exclus și ostracizat”, a susținut șeful diplomației ungare.

„Vă asigur că guvernul patriotic ungar va rămâne ferm”

Szijjarto a mai afirmat că „teroarea opiniei liberale” este caracterizată prin „secularizare forțată și agresivă, precum și prin anticlericalism și anticreștinism”.

În același timp, a notat el, multe comunități creștine din lume sunt confruntate cu persecuția fizică, „iar aceste aceste două fenomene se agravează reciproc”.

Ministrul ungar a mai spus că, în vreme ce liderii țărilor musulmane vorbesc deschis împotriva islamofobiei, „nu auzim niciodată reprezentanți politici ai presupusei Europe creștine luând apărarea creștinilor persecutați”.

Aceasta, a continuat el, crește responsabilitatea Ungariei în protejarea și ajutorarea creștinilor persecutați. „Vă asigur că guvernul patriotic (ungar) va rămâne ferm în orice situație în care comunități creștine cer ajutor și sprijin”, a adăugat el, precizând că guvernul ungar a acordat ajutor unui număr de peste 2 milioane de persoane din 64 de țări prin programul umanitar „Ungaria ajută” în ultimii ani, prin 45 de proiecte în valoare totală de 46 miliarde de forinți (120 milioane de euro).

Szijjarto a mai afirmat că, numai anul trecut, în jur de 380 milioane de creștini din lume au suferit persecuții din cauza credinței lor. „Este o statistică înfricoșătoare aceea că aproape 4.500 de crime au fost documentate anul trecut ca fiind comise împotriva unor creștini pentru credința lor”, a subliniat el. „De asemenea, aproape 5.000 de creștini din lume au fost încarcerați anul trecut din singurul motiv că sunt creștini”, a adăugat ministrul ungar.

INTERVIURILE HotNews.ro