Sari direct la conținut

Petrom a devenit proprietatea austriecilor de la OMV

HotNews.ro

Contractul de privatizare a companiei Petrom a fost semnat, la Palatul Victoria, de seful Oficiului Participantiilor Statului si Privatizarii in Industrie, Constantin Nedelcu, presedintele OMV, Wofgang Ruttenstorfer, si vicepresedintele grupului austriac, Gerhard Rois.

OMV va achita 669 milioane de euro pentru 33,34% din actiunile Petrom, suma pentru majorarea de capital pina la 51% din actiuni urmind sa fie stabilita intre 723 milioane euro si 860 milioane euro.

Valoarea exacta va depinde de numarul actiunilor care vor fi subscrise de actionarii minoritari ai Petrom.

Grupul austriac va prelua, de asemenea, datorii externe ale companiei romanesti in valoare de 292 milioane de euro si fonduri in numerar in valoare de 160 milioane de euro.

Mediafax

„Cine conduce Petrom controleaza economia romaneasca, iar cine stapaneste economia poate controla si politica”. Premierul Nastase a reluat ieri aceasta idee cu ocazia semnarii contractului de privatizare a SNP Petrom cu grupul austriac OMV, intr-un cadru festiv, la Palatul Victoria.

Desi atunci nu a reactionat in vreun fel la afirmatia sefului Guvernului, la doar cateva ore de la ceremonia de semnare, presedintele OMV, Wolfgang Ruttenstorfer, l-a contrazis pe premierul Nastase, spunandu-i prin intermediul presei ca greseste. „Imi pare rau, dar il voi contrazice pe premierul Adrian Nastase. Categoric, greseste. Noi vom conduce compania si o vom face in interesul Romaniei.

Nu ne vom amesteca in politica. Politicul cu politicul, economia cu economia”, a declarat Ruttenstorfer.

Mai departe de aceste dispute insa, este cert ca privatizarea Petrom este un mare pas inainte in reformarea economiei, iar intentia sefilor OMV de a conduce cea mai mare companie din Romania pe baze strict economice nu se poate dovedi decat benefica atat pentru Petrom, cat si pentru economia nationala.

In plus, asa cum a recunoscut insusi premierul Nastase, „privatizarea Petrom va elimina tentatiile de coruptie”. Chiar la inceputul sedintei de guvern de ieri, primul-ministru a tinut sa atraga atentia colegilor de cabinet ca „acest moment este unul dintre cele mai importante in lupta impotriva coruptiei. Imaginea de sursa de muls inceteaza in acest moment.

Petrom a devenit o companie privata, care isi va desfasura relatiile economice strict pe baza criteriilor economice de piata”. In ce priveste termenii tranzactiei, analistii considera ca pretul obtinut pentru Petrom (valoarea tranzactiei incluzand majorarea de capital fiind de 1,4-1,5 miliarde euro) este „unul bun”, acesta inscriindu-se in limitele normale estimate.

Pe de alta parte, reprezentantii OMV au venit cu vesti bune pentru romani si pentru salariatii Petrom. Astfel, carburantii nu se vor scumpi si nu vor avea loc disponibilizari imediate, ci „in timp”.

Adevarul – 24 iulie 2004

Cea mai mare companie de stat, privatizata fara transparenta

Statul a renuntat la controlul PETROM. Cea mai mare companie petroliera romaneasca va intregi averea austriecilor de la OMV care isi consolideaza astfel pozitia pe piata din regiune. Guvernul Nastase isi va trece in portofoliu o privatizare facuta atit de tirziu incit despre ea se spune deja: „Cum o fi, trebuia vinduta”.

La fel s-a spus si despre combinatul siderurgic SIDEX, un alt bastion al economiei anticapitaliste. Pretul stirneste insa controverse: unii spun ca e prea putin, altii ca e bine si-atit. Din cel putin doua puncte de vedere, pentru OMV este o afacere buna. Austriecii au acces la rezerve de petrol si gaze de peste doua ori mai mari decit aveau in total anul trecut.

Isi vor dubla productia mai repede decit isi propusesera si vor acoperi o piata de peste 100 de milioane de consumatori. Ce cistiga guvernul? In primul rind, bani cit doua acorduri de la FMI, buni de cheltuit imediat ce incepe toamna electorala. Pentru romanul de rind, prima veste buna e ca benzina si motorina nu se vor scumpi imediat. Poate dupa alegeri….

Ieri s-a semnat, la Bucuresti, contractul de preluare a PETROM de catre grupul austriac OMV, valoarea totala a tranzactiei fiind cuprinsa intre 1,392 si 1,529 de miliarde euro. OMV isi asuma datoriile externe ale PETROM, de aproape 300 de milione de euro, dar lasa rezolvarea datoriilor interne pe seama actualei conduceri a SNP.

Ca o compensatie, OMV promite ca deocamdata nu creste preturile si nici nu umbla la numarul de angajati. Banii din majorarea de capital nu ajung la bugetul statului, ci ramin la Petrom. Statul cistiga indirect pentru ca pachetul pe care il pastreaza va fi din capitalul social al unei companii mai valoroase.

Se poate spune ca investitorul austriac a obtinut controlul asupra celei mai importante companii din economia romaneasca, platind statului doar valoarea unei treimi din companie. Este mult sau este putin? E o intrebare care persista atit timp cit nici vinzatorul SNP, statul, nici cumparatorul, OMV, nu au spus clar care a fost criteriul ce a contat in aceasta afacere.

Toti au vorbit ieri doar despre planurile de integrare a PETROM in familia OMV, planuri care ajuta compania austriaca sa-si atinga mult mai devreme obiectivele stabilite deja. Specialistii de pe piata petroliera spun ca, intr-o astfel de tranzactie, activitatea curenta, cu partile bune sau rele, conteaza abia in al treilea rind.

Pe primele doua locuri ca importanta sint oportunitatile de extindere pe care le ofera compania cumparata si rezervele sale de petrol si gaze.

Prevederi din contractul de privatizare

Jumatate din aportul de capital va fi investit in primele 30 de luni, si restul in alte 30 de luni. Conducerea OMV promite un nivel anual de investitii la PETROM de circa 300 de milioane de euro.

OMV preia datoria externa a PETROM, de 292 de milioane euro.

Datoriile interne ale SNP urmeaza sa fie rezolvate pina la transferul efectiv de proprietate de catre actuala conducere a PETROM. Surse din conducerea societatii ne-au spus ca Ministerul Economiei are in vedere inclusiv o schema de compensare, care prevede preluarea acestor creante de catre AVAS, urmind ca PETROM sa fie scutita de unele obligatii catre bugetul de stat in suma echivalenta.

Salariatii PETROM vor putea cumpara un pachet de 8a din actiunile SNP.

OMV isi va desemna doi observatori in Consiliul de Administratie, cu drept de veto in toate deciziile importante.

Dupa transferul de proprietate, OMV va avea patru membri din cei sapte ai Consiliului de Administratie. Dintre celelalte trei persoane, doua vor fi numite de Guvernul Romaniei, iar a treia va fi independenta.

Din comitetul de conducere al OMV va face parte actualul director general al PETROM, Gheorghe Constantinescu. Statul va avea membri in Consiliul de Administratie atit timp cit nu-si va micsora participatia sub 25%.

Guvernul garanteaza eventualele despagubiri pentru poluarile istorice.

Salariatii societatii vor beneficia de prevederile contractului colectiv de munca. „Nu avem o strategie de concedieri”, sustine Wolfgang Ruttenstorfer, presedintele Consiliului de Administratie al OMV.

Singura problema in ce priveste personalul este cea legata de distributia de carburanti. OMV practica un sistem de franciza la benzinariile pe care le detine in mai multe state, deci nu exista costuri directe cu aceasta categorie de personal. La PETROM, lucratorii din benzinarii sint angajatii societatii.

Zestrea SNP

cota de 40% din piata de combustibili

produce 220.000 de barili de petrol zilnic, aproape dublu comparativ cu OMV

rezerve de petrol si gaze estimate la 1 miliard de echivalent barili petrol

306 zacaminte de petrol si gaze, asociate cu 1.450 de sonde de gaz si 13.856 de sonde petroliere

peste 15.000 de km de conducte de transport petrol, gaz si apa

capacitate de rafinare de 8 milioane de tone petrol anual, in cele doua rafinarii, Arpechim si Petrobrazi

600 de statii de distributie a carburantilor, din care 200 au fost aduse la standardele occidentale;

fabrica de ingrasaminte Doljchim, cu capacitate anuala de 1,4 milioane tone

145 de depozite active

1.540 de autocisterne rutiere

1.470 de vagoane de cale ferata

venituri de 2,03 miliarde euro in 2003

taxe si impozite achitate la stat de 1,3 miliarde euro

58.000 de salariati

Istoria privatizarii PETROM

Prima tentativa de privatizare a PETROM a esuat in 1999, dupa ce autoritatile de atunci, actuala opozitie, au renuntat sa vinda un pachet de 35a pentru ca au primit o singura oferta externa, din partea companiei italiene ENI. Guvernul PSD instalat la putere din 2001 a scos la privatizare PETROM anul trecut.

S-au declarat interesate 15 companii: Alon Inc (SUA); ConocoPhillips (Marea Britanie); ENI (Italia); Gazprom (Rusia), TNK-BP (Rusia), Glencore International Elvetia, Sicomiga Single Man (Romania); Halliburton SUA-Regal Petroleum (Marea Britanie) – Tender (Romania); Hellenic Petroleum (Grecia), Kanooz Al Watan (Arabia Saudita); Occidental OIl&Gas (SUA); OMV (Austria); PKN Orlen (Polonia), Phoenix

(Cipru); MOL (Ungaria). In faza finala, numai trei companii au avansat si o propunere financiara: OMV Austria, MOL Ungaria si Occidental Oil&Gas SUA.

Oferta MOL a fost respinsa deoarece continea o propunere de schimb de actiuni, in timp ce oferta Occidental includea doar o parte din activitatea PETROM „OMV a avut cea mai buna oferta de pret”, au spus ieri, la semnarea contractului de privatizare, autoritatile romane.

Privatizari cu chinuri in Europa centrala si de est

Privatizarea PETROM vine la scurt timp dupa vinzarea unei alte companii petroliere est-europene: la sfirsitul lunii trecute, compania PKN Orlen din Polonia a achitat o prima transa de 10% din 522 milioane de dolari, suma pentru care a achizitionat 63% din actiunile companiei Unipetrol din Cehia.

In Ungaria, in februarie, guvernul a strins 353 milioane de dolari din vinzarea de actiuni ale concernului MOL, reprezentind 10,5% din capitalul firmei unor investitori institutionali, multi dintre ei din Occident.

MOL este cea mai puternica societate de profil din regiune, achizitionind, in iulie 2003, 25% din actiunile companiei petroliere de stat din Croatia, INA, dupa ce, in noiembrie 2002, cumparase 36,2% din actiunile Slovnaft, cea mai mare rafinarie din Slovacia, prin schimb de actiuni.

Astfel, la rindul lor, si companiile slovace Slovintegra si Slovbena detin 8% din actiunile MOL, in timp ce 12% revin guvernului maghiar, 1% – angajatilor, iar 5% sint tezaurizate. Concernul austriac OMV detine 9% din actiunile MOL, iar grupul international de investitori controleaza pachetul majoritar de 54% din capitalul total al MOL, evaluat la 530 milioane dolari.

In Bulgaria, guvernul a privatizat, in 1999, cea mai importanta companie petroliera a tarii, Neftochim. Concernul LukOil a platit atunci 101 milioane dolari pentru 58% din actiunile rafinariei Neftochim, printr-un contract care prevedea ca rusii sa investeasca inca 408 milioane pentru retehnologizarea acesteia.

La inceputul acestui an, executivul bulgar a decis sa scoata la vinzare actiunile pe care le mai detinea la Neftochim si la firma Petrol la Bursa din Sofia.

Tot in 1999, LukOil a cumparat 51% din actiunile rafinariei Odessa din Ucraina, platind 49 milioane dolari, iar in 2002 a intrat si pe piata din Macedonia, cumparind 23% din actiunile Hellenic Petroleum (companie greceasca), care achizitionase in 1999 compania macedoneana OKTA.

Sub presiune politica

PETROM nu a fost ocolita de scandaluri. Cel mai rasunator a fost cel legat de vicepresedintele PSD Arad, Gheorghe Medintu, arestat de PNA sub acuzatia ca imprumutase 1.500 de miliarde lei de la banci, folosind drept garantii bancare mai multe cecuri si bilete la ordin emise de PETROM Arad.

Datoriile pe care rafinariile controlate de Corneliu Iacobov, ex-vicepresedinte PSD Bacau, le au catre PETROM, pentru titeiul livrat, s-au perpetuat de-a lungul anilor. Influenta politica s-a resimtit si in acest caz. In urma cu doi ani, chiar liderul sindicatului PETROM, Liviu Luca, declara: „Ministerul Industriei obliga PETROM sa dea titei gratis rafinariilor private”.

Ceea ce insemna ca inca de la acea vreme se stia ca sansele de recuperare erau foarte reduse. Controlul strict al statului asupra preturilor la carburanti, doar pentru ca partidele ce s-au perindat pe la putere sa mai obtina citeva voturi, si-a facut resimtite efectele nu numai asupra micilor benzinari, care s-au plins ca prin concurenta neloiala practicata de PETROM sint decapitalizati.

Obligata sa tina preturile la un nivel scazut, SNP si-a diminuat veniturile de la an la an.

Corigenti la transparenta

Domnii in costume bleumarin de la OMV au fost expeditivi. O doamna sobra a fixat regulile. „Noii proprietari ai Petrom stau cu gazetarii doar o ora”. Jumatate pentru partitura pregatita dinainte de cei de la PR, jumatate pentru intrebari. Constient ca momentul mediatic nu trebuie ratat, a raspuns la doua intrebari care nu ii erau adresate si ministrul economiei Dan Ioan Popescu.

Au ramas citeva intrebari la care oficialii, si cei ai OMV si cei guvernamentali, nu au mai avut rabdare sa raspunda.

In majorarea de capital este inclusa si prima pentru dobindirea pachetului de control? (caz in care rezulta un pret mai mic platit pe actiune);

De unde provine datoria externa a Petrom, de aproape 300 de milioane de dolari, pe care OMV a preluat-o;

Cum vor proceda cu datornicii de partid carora Petrom le-a pasuit pina acum datoriile? (de exemplu, Petrom este cel mai important creditor la fostele rafinarii ale lui Iacobov, Rafo si Darmanesti);

Cum vor fi recuperate toate creantele pe care Petrom le are de incasat (potrivit unor surse din companie, suma totala este 7.500 miliarde lei);

Care va fi relatia cu firme desprinse din Petrom la care actionari sint sindicalistii condusi de influentul lider Liviu Luca (ex: Petromservice)

Tranzactii importante din Romania:

Romcim

– 120 milioane dolari

RomTelecom

– 650 de milioane de dolari

Dacia

– 250 de milioane de dolari

Petromidia

– 300 de milioane de dolari

Sidex

– 50 de milioane de dolari

Alro

– 10 milioane de dolari

SNTR

– 1,6 milioane de dolari

Electrica Banat, Dobrogea

– 50 de milioane de dolari

Actiunile OMV in crestere, cele ale SNP oprite

Bursa a suspendat de la tranzactionare actiunile PETROM si a cerut informatii despre contractul de privatizare, a declarat, pentru Mediafax, directorul general adjunct al BVB, Petra Alexandru.

„Desigur, unele informatii pot fi confidentiale. Desi semnarea contractului a fost anuntata, nu putem reintroduce societatea la tranzactionare pina nu avem un punct de vedere oficial”, a spus oficialul BVB.

Potrivit regulamentului pietei de capital, BVB poate suspenda operatiunile cu titlurile unui emitent in cazul unor evenimente importante, in vederea informarii complete a actionarilor. Actiunile PETROM au fost suspendate de la tranzactionare la mai putin de o ora de la inceperea sedintei, dupa anuntul privind semnarea contractului de privatizare.

La deschiderea bursei, pretul actiunilor PETROM a scazut de la 2.550 de lei, cit era inchiderea de joi, la 2.430 de lei in momentul suspendarii. In 45 de minute de tranzactionare, pretul a scazut cu 4,71%. Pe de alta parte, actiunile grupului OMV au crescut, la bursa din Viena, ca urmare a anuntului privind semnarea contractului de privatizare a PETROM.

In timpul conferintei de presa de la Bucuresti, actiunile OMV erau cotate la 170,75 euro, in crestere cu 2,52%. (A.M.)

SNP si-a diminuat veniturile de la an la an

„Ca societate de stat, PETROM a creat foarte multe tentatii la nivel central si local pentru anumite forme de coruptie. In ultimii ani, s-a observat un razboi de gherila care a creat numeroase conflicte si probleme de imagine pentru guvern si economia romaneasca. Intreaga ambianta din zona petrolului va deveni mai transparenta. Sint bucuros ca acest contract s-a incheiat.”

Adrian Nastase, prim-ministru

„La sfirsitul lui 2003, fara aceasta tranzactie, Austria investise 18,6 miliarde euro in Europa centrala si de est. In Romania, era pe locul cinci intre investitorii straini. Acum probabil ca a urcat pe primul loc”.

Martin Bartenstein, ministrul economiei din Austria

„OMV este o solutie foarte buna pentru PETROM. OMV si PETROM constituie astazi una dintre cele mai puternice societati din domeniu din aceasta parte a Europei. (…) Pretul este unul foarte bun.”

Dan Ioan Popescu, ministrul economiei

„Pretul actual al petrolului a contribuit la obtinerea unui pret bun. Daca privatizarea ar fi fost facuta cu citiva ani in urma, s-ar fi obtinut doar jumatate”, declara Barbulescu. El spune ca, in cazul in care noul proprietar al PETROM va hotari sa faca majorarea de capital la valoarea nominala a unei actiuni, adica 1.

000 de lei, si actiunarii minoritari vor fi interesati sa participe. „Daca doresc sa atraga mai multi bani, vor face majorarea de capital la valoarea nominala. Exista si posibilitatea ca la valoarea nominala sa se adauge o prima, dar PETROM, fiind in proces de privatizare, beneficiaza de o derogare de la acesta prevedere”, declara reprezentantul micilor actionari.

Dan Barbulescu, AGA PETROM

Guvernul a facut o afacere buna prin vinzarea PETROM. „Va fi o concurenta reala si mult mai civilizata decit pina acum”, spune Ciornii.

Nicolae Ciornii, LukOil Romania

„Afacerea este buna pentru ambele parti, iar pretul obtinut este unul bun. Va fi stimulata competitia nu numai in Romania, ci si in intreaga regiune. Prin preluarea PETROM, OMV ajunge la o cota de piata de 18%”, afirma Dinu Patriciu.

Dinu Patriciu, Rompetrol

„Mi se pare un pret modest pentru ca privatizarea a fost facuta cu spatele la zid si cu cutitul la git. A fost aminata in mod nejustificat mai mult de cinci ani. Fiind in contratimp cu termenele angajate fata de Uniunea Europeana si cunoscindu-se de catre partenerii de tranzactie scadentele iminente, cumparatorii evident ca au fost pe pozitii mai tari, iar vinzatorii pe pozitii slabe.

Pretul obtinut este echivalentul preturilor pe piata de capital a pachetelor de actiuni nesemnificative, minore, care se tranzactioneaza. O data cu privatizarea PETROM, jaful de acolo va inceta, iar productivitatea va creste.”

Radu Sirbu, fost presedinte FPS

„Dupa parerea mea, pretul oferit de OMV pe 33% din actiuni este un pret mic. Asta pentru ca un pret asemanator a fost oferit in 1999, la prima incercare de privatizare a PETROM, atunci cind pretul titeiului era in jur de 15 dolari barilul, spre deosebire de 35-38 de dolari barilul, cit este astazi.

Or, sa nu uitam ca PETROM are licenta pentru exploatarea zacamintelor de titei din Romania, care dau o productie anuala de 5-6 milioane de tone in prezent. Daca am lua numai mentinerea unei asemenea productii pe un interval de cinci-sapte ani ajungem la valori foarte mari.

Pretul oferit astazi, cind rezervele de titei pe care le exploateaza PETROM sint evaluate la un pret de peste doua ori mai mare decit in 1999, e doar putin mai mare decit cel oferit in urma evaluarilor facute in 1999, pentru aceleasi 33% din capitalul companiei.

Privatizarea PETROM este o afacere buna pentru Romania, daca ne referim la eliminarea surselor de coruptie care erau legate de activitatea societatii. Sa nu uitam ca PETROM a livrat titei la RAFO Onesti si Darmanesti, grupul Iacobov, fara sa primeasca bani pentru aceasta marfa care se vinde cu plata cash.”

Theodor Stolojan, presedinte PNL

„Cred ca pretul este in marja normala. Spre deosebire de distributiile de energie electrica, unde am mari rezerve, aici, daca intr-adevar sintem in zona asta de valori, nu e o problema. E o afacere buna si de-o parte, si de alta. N-am inteles insa de ce afacerea asta buna nu s-a facut in 2001 si de ce nu s-a facut cu transparenta.”

Radu Berceanu, fost ministru al industriei

Corneliu Iacobov, fostul patron al rafinariilor din Darmanesti si Onesti, considera ca pretul pe care OMV il plateste la privatizarea PETROM este unul bun pentru statul roman. „Pretul este corect pe piata, avind in vedere problemele.

SNP PETROM este o bijuterie doar pe dinafara, realitatea din interior este cu totul alta si sint convins ca OMV stie ce a preluat si consider ca ii vor trebui cel putin zece ani sa puna lucrurile la punct”, ne-a declarat Corneliu Iacobov.

El spune ca PETROM, chiar daca a functionat ca un sistem integrat, cu extractie, prelucrare si distributie, tot a avut pierderi, totalizate la aproximativ 200 de milioane de dolari. „Probleme exista pe toate lanturile: la extractie, costurile sint mari pentru ca echipamentele sint invechite. In plus, PETROM are probleme mari, zeci de procese legate de terenuri.

Si rafinarea merge pe pierdere pentru ca Arpechim nu este retehnologizata, iar la Brazi s-au facut investitii, dar nu suficiente. Oricum, chiar daca se vor sterge datoriile, noul proprietar tot va ramine cu plata TVA, care este in jur de 400 de milioane de euro”, spune Iacobov.

Corneliu Iacobov, fost proprietar de rafinarii

„Faptul ca aceasta suma a fost anticipata atit de analistii straini, cit si de cei romani inseamna ca este valoarea reala a PETROM. Privatizarea PETROM este unul dintre cei mai mari si mai importanti pasi pe care Romania i-a facut catre economia de piata.

Trecerea in proprietate privata a companiei va contribui la cresterea ponderii sectorului privat in economie si la o scadere a arieratelor. Este de asteptat ca de acum toti partenerii de afaceri ai PETROM sa fie tratati in mod egal. Continuarea restructurarii este insa vitala pentru ca PETROM sa faca fata concurentei.

In aceasta privinta, exista unele riscuri din punct de vedere social, dar detaliile asupra carora se va cadea de acord vor face diferenta intre un succes sau un esec al restructurarii.”

Aurelian Dochia, analist economic

Ev. Zilei – 24 iulie 2004

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro