Sari direct la conținut

Petrom confirma interesul pentru Petromservice

HotNews.ro

Petrom a anuntat luni ca are in vedere achizitia companiei de servicii petroliere Petromservice, sau a unor servicii asigurate de aceasta, potrivit unui comunicat al companiei petroliere remis Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

“Activitatile de work-over si mentenanta sunt foarte importante pentru segmentul de explorare si productie, iar Petromservice este un furnizor de astfel de servicii foarte important pentru noi”, se arata in comunicatul Petrom.

Petrom a purtat o serie de discutii cu reprezentantii Petromservice in vederea identificarii modalitatilor de restructure a activitatii, astfel incat sa contribuie la eficientizarea activitatii de explorare si productie a companiei petroliere.

Compania mai precizeaza ca, in contextul anuntului Petromservice de a renunta la activitatile de work-over si mentenanta, ia in considerare toate alternativele, inclusiv o posibila achizitie.

La inceputul lunii septembrie, oficialii Petromservice au anuntat ca au in vedere revizuirea structurii portofoliului de afaceri, iar resursele companiei vor fi redirectionate spre constructii, transporturi, lucrari de reabilitare mediu si afaceri imobiliare.

In editia de luni, cotidianul Evenimentul Zilei citeaza surse din ambele companii care sustin ca suma pentru care se va parafa vanzarea Petromservice va fi de maximum 350 de milioane de euro. De asemenea, aceleasi surse au declarat ca negocierea a fost purtata in ultimele luni la Bucuresti si Viena, iar contractul va fi semnat, cel mai probabil, dupa 18 septembrie.

In ultima perioada au circulat zvonuri potrivit carora Petrom va cumpara Petromservice, insa oficialii ambelor companii le-au infirmat.

In primul semestru al acestui an, veniturile Petromservice au fost de 639,9 milioane de lei, in crestere cu 7,7% fata de perioada similara a anului trecut, iar profitul net a avansat de aproape patru ori, la 31,3 milioane de lei.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro