Sari direct la conținut

Pianistul Horia Mihail in concert Mozart-Beethoven, la Sala Radio

HotNews.ro
Horia Mihail, Foto: Orchestrele si Corurile Radio
Horia Mihail, Foto: Orchestrele si Corurile Radio

Miercuri, 17 februarie (19.00), Orchestra de Camera Radio vă invită la Sala Radio la un frumos concert Mozart-Beethoven, în cadrul căruia îl veți revedea pe pianistul Horia Mihail, protagonistul cunoscutului turneu național „Pianul călător”, care s-a bucurat în fiecare an de un mare succes în întreaga țară. Într-o ediție a turneului artistul a propus publicului un program „100 % Mozart”, iar ca o frumoasă continuare a acestei „aventuri mozartiene”, de această dată Horia Mihail va interpreta la Sala Radio unul dintre concertele semnate de marele Amadeus: Concertul nr. 17 în sol major pentru pian şi orchestră.

Evenimentul se va derula sub bagheta lui Lubnan Baalbaki, dirijor permanent al Orchestrei Filarmonicii din Liban, artist care se bucură de un parcurs profesional inedit și care a studiat muzica la Cluj-Napoca, sub îndrumarea maestrului Petre Sbârcea.

Seara se va deschide cu uvertura operei Don Giovanni – Mozart, operă bazată pe legenda seducătorului erou Don Juan și se va încheia cu Simfonia I de Beethoven, lucrare despre care se spune că a fost creată sub influența predecesorilor săi pe care îi admira, Haydn și Mozart.

Născut la Beirut, Liban, în1981, într-o familie de artişti, Lubnan Baalbaki, a început să studieze vioara şi lăuta la 14 ani, la Conservatorul Naţional de Muzică din orașul natal, continuând cu Universitatea Saint-Esprit din Kaslik. Cu ocazia unei vizite în România și-a cunoscut mentorul, pe maestrul Petre Sbârcea, ceea ce a determinat primirea sa în anul pregătitor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca, în 2004. A obţinut licenţa în dirijat orchestră în 2009 și a continuat studiile de masterat în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la clasa maestrului Horia Andreescu.

În România, a dirijat concerte la pupitrul orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania“ din Cluj-Napoca, al Operei Naţionale din Timişoara, al Filarmonicii „Muntenia“ din Târgovişte, al Filarmonicii „Paul Constantinescu“ din Ploieşti, al Filarmonicii de Stat Sibiu, al Filarmonicii „Mihail Jora“ din Bacău. A fondat Orchestra de Tineret din Beirut (Beirut Youth Orchestra), al cărei dirijor principal este și în prezent.

Horia MIHAIL a concertat de peste o mie de ori cu marea majoritate a orchestrelor simfonice din România şi a susţinut concerte, recitaluri solo şi de muzică de cameră în 18 ţări, pe 4 continente. Din 2009, este solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, calitate în care a susţinut numeroase concerte la Sala Radio și a participat la turnee în ţară sau în străinătate.

Turneele în care artistul este implicat în continuare, printre alte proiecte solo şi camerale, sunt Pianul călător, Duelul viorilor (alături de Gabriel Croitoru și Liviu Prunaru), Flautul de aur (alături de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu) şi Vioara lui George Enescu la sate (alături de Gabriel Croitoru). În septembrie 2014, Horia Mihail a susţinut două concerte la Kuala Lumpur, alături de Orchestra Naţională Radio şi a fost invitat să participe în cadrul ediţiei a II-a a Festivalului Internaţional RadiRo, concertând alături de Orchestra Simfonică Radio din Praga şi dirijorul Ondrej Lenárd.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro .

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro , în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro