Sari direct la conținut

Pianul Călător – 8. România – 100. Turneu Extraordinar "Best Of"

HotNews.ro

Pianistul Horia Mihail pleacă din nou la drum într-un turneu naţional extraordinar. În perioada 9 aprilie – 8 mai va susţine 18 recitaluri în 17 orașe din țară. Pianul călător ediția a opta marchează 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, prilej cu care Horia Mihail a pregătit un program continand o serie de piese celebre de Mozart, Beethoven, Schumann şi George Enescu.

Totul a început în 2011, pornind de la o poveste găsită în cărţile de istoria muzicii.

În fond, dacă s-a putut în 1846, atunci când prolificul compozitor și pianist Franz Liszt străbătea Muntenia, Moldova și Transilvania, viitoarea Românie de astăzi, alături de pianul său, de ce nu s-ar putea acum? Doar pentru că avem falsa senzaţie că nu mai este cazul? Concertele oferite atunci de Liszt unor comunităţi în care astfel de evenimente erau extrem de rare au fost primite de public cu entuziasm. Însăşi sosirea lui Liszt în oraşe precum Timişoara, Arad, Cluj, Iaşi sau Bucureşti a reprezentat un eveniment în sine. Multe dintre concertele acestui turneu au avut şi caracter umanitar, pianistul donând onorariul în scopul înfiinţării unor şcoli, sau pentru a fi împărţiţi banii săracilor.

Începând din 2011, Horia Mihail a vizitat zeci de oraşe din ţară însoţit de pianul călător sau cântând pe pianele din oraşele în care a ajuns. Acum, pianele călătoare sunt încredinţate comunităţilor din Tulcea, Caracal, Deva, Alba Iulia şi Roman, dar drumul lor a fost mai lung şi a trecut prin multe oraşe care încă au nevoie de piane de concert, uneori fără să se oprească mai mult de o seară.

Și iată că povestea pianului călător a ajuns în 2018, anul Centenarului României, şi a venit momentul unui binemeritat „Best of”, turneu în care Horia Mihail şi prietenul său, Pianul Călător, ne invită să ascultăm sau să reascultăm celebra Sonata „Alla turca” de Mozart, inclusă în turneul 100% Mozart din 2014, sau la fel de celebra Sonata lunii de Beethoven, din turneul anului 2013 – dar şi o lucrare pe care nu a mai prezentat-o în acest context, Kinderszenen de Schumann. În final, surpriza vine cu Rapsodia Română nr. 1, în transcripţia pentru pian a lui George Enescu însuşi.

Itinerar:

Luni, 9 Aprilie, ora 19 – Arad, Teatrul Ioan Slavici

Marţi, 10 Aprilie, ora 19 – Oradea, Sala Filarmonicii

Miercuri, 11 Aprilie, ora 19, Alba Iulia, Casa de Cultură

Joi, 12 Aprilie, ora 19 – Deva, Sala Pro Arte

Vineri, 13 Aprilie, ora 19 – Sf. Gheorghe, Centrul de cultură Arcuș

Duminică, 15 aprilie, ora 19 – Brașov, Sala Patria

Miercuri, 18 Aprilie, ora 19 – Bârlad, Pavilionul Marcel Guguianu

Joi, 19 Aprilie, ora 19 – Roman, Casa de cultură

Vineri, 20 Aprilie, ora 19 – Suceava, Teatrul Matei Vișniec

Sâmbătă, 21 Aprilie, ora 19 – Tecuci, Ateneu

Duminică, 22 Aprilie, ora 19 – Slatina, Centrul Cultural Eugen Ionescu

Miercuri, 25 Aprilie, ora 19 – București, Sala Radio

Joi, 26 Aprilie, ora 19 – Caracal, Teatrul Național

Vineri, 27 Aprilie, ora 19 – Pitești, Centrul Multifuncțional

Sâmbătă, 28 Aprilie, ora 18 – Timișoara, Sala Capitol

Joi, 3 Mai, ora 19 – Tulcea, Teatrul Jean Bart

Vineri, 4 Mai, ora 19 – București, Sala Teatrelli

Marţi, 8 Mai, ora 19 – Bistrița, Sinagoga

Program muzical:

W. A. Mozart: Sonata nr. 11 în la major, KV 331/300i, Alla turca

L. van Beethoven: Sonata nr. 14, op. 27 nr. 2 în do diez minor – Sonata lunii

R. Schumann: Kinderszenen, op. 15

G. Enescu: Rapsodia I (prelucrare de G. Enescu)

Producătorii evenimentului sunt: Accendo, The Culture Hub, Pro Contemporania

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro