Sari direct la conținut

Piata publicitara din Serbia, cea mai dinamica din lume. Romania e pe locul 10

HotNews.ro

Piata publicitara din Serbia este cea mai dinamica din lume, urmand sa creasca cu 308% pana in anul 2009, in timp ce Romania se afla pe locul 10, indica un clasament realizat de compania ZenithOptimedia si publicat pe pagina de internet followthemedia.com.

Potrivit studiului, piata publicitara din fosta republica iugoslava va avea o crestere de 308% in perioada 2006-2009, mai mare decat in orice alta tara. ZenithOptimedia prognozeaza ca publicitatea in Europa Centrala si de Est va creste cu 18.3% in acest an, fata de 16.9% anul trecut.

Intr-un studiu publicat in luna februarie a acestui an, compania AGB Nielsen estimase cheltuielile din publicitate in Serbia la 145-150 de milioane de euro, iar cele din televizune la 85-90 de milioane de euro, o crestere de 60%.

“Audienta mare in estul Europei atrage veniturile din publicitate in industrie si alimenteaza expansiunea, productia si cumpararea de programe”, afirmase Daily Variety la incheierea conferintei de publicitate Discop07 desfasurata in luna iunie la Budapesta.

In clasamentul realizat de ZenithOptimedia, locul doi este ocupat de Qatar, cu o crestere a pietei publicitare de 214% pana in anul 2009, in timp ce Kazahstan se afla pe locul trei, cu o crestere estimate la 164%. Egiptul si Emiratele Arabe Unite se afla pe locurile patru, respectiv cinci.

Romania se afla pe locul 10 in ceea ce priveste cresterea pietei de publicitate, in timp ce Rusia (6), Ucraina (7), Moldova (8) si Belarus (9) completeaza clasamentul intocmit de ZenithOptimedia. “Aceste piete publicitare sunt inca mici, dar ele nu sunt dezvoltate si exista loc pentru cresteri semnificative”, sustine studiul.

Conform informatiilor oferite de ZenithOptimedia, cheltuielile de publicitate la nivel mondial vor depasi 454 de miliarde de dolari in acest an, in timp ce, pentru urmatorii trei ani, cheltuielile vor ajunge pana la 511.8 miliarde de dolari (362.7 miliarde de euro), datorita Jocurilor Olimpice de la Beijing, a Campionatului European de Fotbal si a alegerilor prezidentiale din Statele Unite ale Americii.

ZenithOptimedia este parte a grupului de comunicare Publicis, avand 175 de birouri in 69 de tari.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro