Sari direct la conținut

„Picătura care a umplut paharul”: Elon Musk anunță că își va muta companiile din California în Texas

HotNews.ro
Elon Musk, Foto: © Frédéric Legrand | Dreamstime.com
Elon Musk, Foto: © Frédéric Legrand | Dreamstime.com

Miliardarul sud-african Elon Musk a declarat marți că va muta compania sa aerospațială SpaceX, precum și rețeaua de socializare „X”, din statul California în Texas, acuzând că o lege promulgată recent de guvernatorul democrat Gary Newsom a fost „picătura care a umplut paharul”, relatează CNN și CNBC.

„Asta e picătura care a umplut paharul. Din cauza acestei legi și a multor altora care au precedat-o, atacând atât familiile cât și companiile, SpaceX își va muta acum sediul din Hawthorne, California, la Starbase, Texas”, a transmis el într-un mesaj publicat pe „X”, rețeaua de socializare pe care a cumpărat-o în octombrie 2022.

Anunțul său a venit ca un răspuns la un comentariu făcut de un utilizator al „X”, care s-a întrebat dacă o nouă lege promulgată de guvernatorul Gary Newsom înseamnă acum că „statul este părintele în California?”.

Legea Siguranței (SAFETY Act) promulgată zilele trecute de Newsom interzice școlilor să oblige profesorii să dezvăluie părinților identitatea sexuală a copilului lor sau dacă aceștia se identifică drept transsexuali, fără aprobarea lor.

Proponenții măsurii argumentează că legea va împiedica dezvăluirea identității sexuale a copiilor unor părinți care ar putea să îi agreseze din acest motiv, protejând totodată profesorii de eventuale măsuri disciplinare luate de școli împotriva lor dacă nu se conformează unor dispoziții obligatorii în acest sens.

Criticii afirmă în schimb că legea intervine abuziv în viața de familie și le limitează dreptul părinților de a-și crește copiii așa cum consideră cel mai potrivit.

Musk anunță mutarea sediilor SpaceX și X în Texas

Într-o postare separată făcută marți, Musk a declarat că va muta și sediul „X” din California în Austin, capitala Texasului.

Elon Musk a anunțat încă din 2021 că sediul Tesla, cea mai cunoscută companie pe care o conduce, va fi mutat din Palo Alto, California, la Austin. El a criticat virulent autoritățile din California în timpul pandemiei de COVID-19 din cauza măsurilor dure de carantinare, care au oprit pentru o perioadă producția la fabrica din Fremont a producătorului de mașini electrice.

Cu un an înainte, el a anunțat că își va muta reședința personală din California în Texas, stat cunoscut pentru legislația sa favorabilă în materie de fiscalitate. Musk afirma atunci că „există numeroase lucruri care sunt grozave în ceea ce privește California”, dar că crede că statul „s-a culcat pe laurii succesului”.

Odată o vedetă a liberalilor din Statele Unite, Musk s-a poziționat tot mai public în ultimii ani de partea conservatorilor și l-a criticat public pe președintele Joe Biden din cauza pozițiilor sale față de taxarea bogaților, creșterea cheltuielilor sociale și sindicalizarea muncitorilor.

Musk este un opozant cunoscut al formării de sindicate la companiile sale, poziție care a creat recent probleme pentru Tesla în Suedia.

Duminica aceasta el a anunțat că susține „pe deplin” candidatura lui Donald Trump la alegerile prezidențiale din noiembrie după tentativa de asasinare a sa.

California este unul dintre cele mai liberale state din SUA și un bastion al Partidului Democrat.

FOTO Articol: Frédéric Legrand | Dreamstime.com.

INTERVIURILE HotNews.ro