Skip to content

Pirații au atacat cu focuri de armă și grenade un petrolier sub pavilion maltez, în largul coastelor Somaliei

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Nava matleză se afla joi în drum spre Durban, Africa de Sud, când a fost atacată de pirați, în largul coastelor Somaliei, potrivit autorităților maritime, citate de Reuters și Sky News.

Agenția britanică pentru operațiuni comerciale maritime (UKMTO) a emis o alertă pentru a avertiza navele din zonă cu privire la atacul care a avut loc la sud-est de Eyl, Somalia.

„Comandantul navei a raportat că a fost abordat de o ambarcațiune mică la pupa. Ambarcațiunea mică a tras cu arme de calibru mic și RPG-uri (grenade propulsate de rachete) în direcția navei”, a declarat UKMTO într-un comunicat.

„Personalul neautorizat al ambarcațiunii mici a urcat la bordul navei”, a transmis aceeași sursă.

La rândul său, firma de securitate maritimă Ambrey a raportat că un petrolier sub pavilion maltez a fost abordat de pirați în largul coastelor Somaliei. Este vorba de o navă care a plecat din Sikka, India, și se afla în drum spre Durban, Africa de Sud.

„Pirații s-ar fi apropiat cu o barcă și ar fi deschis focul asupra petrolierului”, a transmis Ambrey, adăugând că pirații operau de pe o barcă iraniană deturnată.

O altă firmă de securitate maritimă, Diaplous Group, a declarat că petrolierul atacat avea un echipaj de 24 de marinari, care se pare că s-au baricadat în citadela navei pentru a se proteja în timpul atacului.

Nava nu avea la bord o echipă de securitate înarmată, a adăugat firma.