Plângere penală împotriva lui George Simion, Călin Georgescu și Horațiu Potra, depusă de partidul REPER. „Au instigat la violențele din 9 martie”

Conducerea partidului REPER a anunțat depunerea unei plângeri penale pentru faptele de instigare publică și ultraj petrecute ca urmare a violențelor de la protestul de duminică seară din fața Biroului Electoral Central.
„Plângerea vizează declarațiile publice făcute de George Simion, Horațiu Potra și Călin Georgescu, care prin mesajele lor au incitat la violență împotriva autorităților statului, având ca rezultat direct actele de vandalism și agresiunile asupra forțelor de ordine din centrul Capitalei”, precizează REPER.
La aflarea deciziei BEC prin care s-a invalidat candidatura lui Călin Georgescu, manifestanții aflați în fața sediului BEC au rupt gardurile instalate de jandarmi, au aruncat cu sticle și cu diverse obiecte și s-au îmbrâncit cu forțele de ordine. Ulterior, după publicarea motivării deciziei, susținătorii lui Georgescu au aruncat cu petarde, cu bucăți de piatră smulse din pavele și au dat foc unor obiecte, iar jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene. Manifestația s-a încheiat în jurul orei 02.00. Poliția a transmis că va analiza imaginile existente, „urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun, în funcție de fiecare situație în parte”
De asemenea, Jandarmeria București a transmis luni că jandarmii au întocmit trei acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii a 11 fapte penale.
În urma violențelor, 13 jandarmi au fost răniți sub diferite forme, iar patru dintre aceștia încă se află internați în spital, având nevoie de îngrijiri suplimentare.
Ce au transmis cei vizați de plângerea penală a REPER
Horațiu Potra, căutat de autoritățile române pentru un mandat de arestare preventivă, a lansat un mesaj, pe un grup online al apropiaților săi, prin care le cere să meargă la București înarmați pentru a stopa „lovitura de stat din partea globaliștilor”.
„Ieșiți fiecare în orașele voastre, mergeți la București, cu parul, furca, coasa și toporul. Cei care au arme să iasă cu armele, că altfel noi și copiii noștri vom muri pe front in Ukraina pentru gloria hoților !!!”, a transmis Potra.
Președintele AUR George Simion a postat duminică pe Facebook un mesaj video în care susține că autorii „loviturii de stat”, referire la respingerea candidaturii lui Călin Georgescu la BEC, „ar trebui jupuiți în piața publică”.
„Asta e o lovitură de stat, trăim în plină dictatură! Nu putem accepta așa ceva (….) La cât de furioasă-i lumea, eu nu mai îmi pot asuma nimic pentru că cei care au comis lovitura de stat ar trebui jupuiți în piața publică pentru ce-au făcut”, a spus George Simion.
Călin Georgescu a reacționat printr-un mesaj în limba engleză, postat pe rețeaua de socializare X, după ce Biroul Electoral Central a respins înregistrarea candidaturii acestuia la alegerile prezidențiale.
„O altă lovitură directă în inima democrației din întreaga lume! Un singur mesaj mai am: dacă democrația din România va cădea, întreaga lume democratică va cădea! Aici este doar începutul. Este atât de simplu! Europa este acum o dictatură, România este sub tiranie!”, a scris Georgescu.