Planuri la Spitalul Universitar: Transplant medular și heliport pentru zboruri de zi și de noapte
Șefa Spitalului Universitar de Urgență din Capitală, Adriana Nica, a declarat duminică, într-o conferință de presă, că unitatea medicală pe care o conduce va realiza în curând transplanturi de măduvă și va construi un heliport, care ar putea fi funcțional la primăvară, scrie Mediafax.
„Ne-am acreditat ca Centru de transplant medular, și în cel mai scurt timp, la Spitalul Universitar se vor face astfel de intervenții. Primii pacienți se află deja în programul de pregătire pre-transplant. Anul acesta am reușit să obținem acreditarea, grație implicării Ministerului Sănătății”, a precizat Adriana Nica, directoarea SUUB.
Aceasta promite și faptul că în primăvara anului viitor la spital ar putea fi funcțional un heliport.
„Un alt proiect important al SUUB este heliportul, pentru zborurile de zi și de noapte, dedicat urgențelor majore. Am preluat acest proiect îngropat și-l vom duce la bun sfârșit. Noi sperăm ca până în primăvară să fie funcțional”, a mai precizat Nica.