Liberalii, după desemnarea lui Eugen Tomac: „PNL nu va participa la un guvern cu PSD”
PNL a anunțat joi seară că va analiza săptămâna viitoare programul și formula de guvernare pe care le va propune premierul desemnat Eugen Tomac, însă și-a reiterat decizia de a nu participa la un executiv în care PSD este prezent „direct sau indirect”.
„Partidul Național Liberal ia act de decizia președintelui României de a-l nominaliza pe domnul Eugen Tomac în funcția de prim-ministru desemnat, cu mandatul de a încerca formarea unei majorități parlamentare și a unui nou guvern”, a transmis formațiunea într-un comunicat de presă.
„În același timp, Partidul Național Liberal reamintește decizia adoptată de conducerea partidului: PNL nu va participa la formarea și nu va face parte din niciun guvern în care PSD este prezent, direct sau indirect”, au continuat liberalii.
Formațiunea susține că „actuala criză politică și dificultățile economice sunt rezultatul politicilor promovate de PSD” și afirmă că revenirea la o formulă de guvernare care să includă social-democrații „nu reprezintă o soluție pentru viitorul țării”.
În același comunicat, liberalii afirmă, de asemenea, că își doresc ieșirea rapidă din criza politică, însă consideră că un guvern tehnocrat ar avea „o responsabilitate și o credibilitate limitate.
„România are nevoie de stabilitate economică, credibilitate în fața partenerilor externi și continuitate în implementarea reformelor asumate. PNL dorește ieșirea cât mai rapidă din criza politică și guvernamentală, dar avertizează că un guvern tehnocrat ar avea o responsabilitate și o credibilitate limitate. Spiritul Constituției României ar fi cerut ca primul partid votat de români în Parlament să facă o propunere de prim-ministru. Dar PSD a fugit de această responsabilitate. PNL rămâne consecvent în apărarea valorilor și principiilor democratice și interesului României”, a transmis PNL.
Grindeanu: „PSD este deschis să discute cu Eugen Tomac”
Cu puțin timp înainte de reacția PNL, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a transmis că partidul este „deschis să discute cu prim-ministrul desemnat Eugen Tomac în vederea coagulării unei majorității parlamentare”
Sorin Grindeanu a spus că, mai întâi, partidul său vrea să afle două lucruri din partea premierului propus de șeful statului.
„România și românii au nevoie, cât mai rapid, de un Guvern! (…) PSD dorește să știe care este viziunea prim-ministrului desemnat atât despre programul de guvernare al viitoarei sale echipe executive, cât și componența acestei echipe”, a transmis Grindeanu, într-un mesaj publicat pe pagina lui de Facebook.
„Ulterior, conducerea PSD va supune discuției interne concluziile acestor consultări cu prim-ministrul desemnat”, a precizat președintele social-democraților.