Poate Nastase a fost naiv. Sau poate n-a stiut (de Liviu Avram)

Adrian Nastase are un ghinion cel putin la fel de mare ca al poporului roman cind a avut de ales intre doi fosti comunisti. A vrut omul o casa a lui si uite cu ce fauna s-a ales imprejur.

Unul e in puscarie pentru frauda. Altul a fost la un pas de catuse din cauza unei afaceri cu droguri. Si nici al treilea nu se simte prea bine dupa ceea ce a lasat in urma prin minister.

I-am numit aici pe Gabriel Bivolaru, Ion Alexandru Tiriac si Sergiu Sechelariu, adica cei care, intr-un fel sau altul, au contribuit la ridicarea deja faimosului bloc din strada Zambaccian 16, ocupat acum pe jumatate de familia lui Adrian Nastase.

Poate a fost naiv. Poate nu stia, in 1998, ca terenul pe care da un mizilic de unspe mii de euro era de fapt al celui pe care tocmai il aparase, cu partid cu tot, de rautatea unor procurori. Sau poate ca l-a pacalit un agent imobiliar la fel de inteligent ca Amarie, care i-a spus ca acesta e pretul corect si el l-a platit, ce sa faca…

Poate nici nu banuia, in 1999, ca cel cu care s-a asociat ca sa ridice blocul tintea inca de pe atunci la o functie mare la Bucuresti. Daca in vara lui 2000 trecea prin Bacau, ar fi aflat de la primar cum stau lucrurile. Ala deja paria pe chintale de whisky ca pesedeul lor o sa cistige alegerile si ca frate-sau precis o sa fie secretar de stat. Si uite ca a ghicit, pisicherul…

Poate ca n-a crezut ca e un lucru chiar atit de rusinos sa-l numesti secretar de stat exact pe vecinul de palier care te ajuta sa dai cu bidineaua pe pereti dupa ce, mai inainte, tocmai ti-a ridicat un bloc intreg. Si ce simplu ar fi fost sa afle. Dadea o raita pe la Transporturi si vedea cu ochii lui cum se lipesc aia de-acolo de pereti cind le iese in cale vecinu’ lu’ sefu’. Si cite or mai avea peretii aia de povestit…

Poate ca nu i-a spus nimeni ca nu mai sint bani pentru terminarea blocului, ca poate zidarii n-au avut inima sa-l deranjeze pentru asa fleac, sa-i murdareasca mocheta cu var, si nu i-a cerut nimeni voie daca sa-l ia partas la afacerea pe juniorul lui Tiriac sau pe juniorul altcuiva.

Poate ca n-a stiut cind aia micii, al lui si-al lui Tiriac, s-au intilnit pe strasse, sau poate ca era plecat prin tara ori prin strainatate, si ala mai mare avea nevoie de bani, da’ nu pentru avocati, ca avocatii au aparut mai tirziu, ci pentru altceva.

Si i-a zis lu’ asta micu’, pustiule, nu vrei tu o casa, hai c-o dau ieftin, doua su’ de mii de coco, chilipir, nu alta, ca-s in foame de bani si mi-e gitlejul uscat si narile frematinde, iar pustiului i s-a facut mila si s-a dus la mama, fara ca tata sa stie, mami, mami, n-ai niste bani?, si mami s-a uitat in poseta, avea ceva, da’ nu destul, lasa, puiule, ca mi se pare ca tre’ sa-mi vina o

mostenire, uite, tocmai bate postasul la poarta, a adus mostenirea, uite banii, puisor, ia-ti si tu, acolo, o inghetata, o ciocolata, o casa, ceva, numa’ sa nu-i spui lu’ tati… Si poate ca pustiul chiar s-a tinut de cuvint, iar tati n-a aflat niciodata nimic, ca era si foarte ocupat pe vremea aceea, avea de condus un guvern, o tara, un partid.

Povesti. Tati stia de mult. Chiar ieri a zis ca toata afacerea asta cu blocul din Zambaccian e veche, e o ciorba reincalzita de niste ziaristi care ii vor raul cu orice pret. Ca e un subiect care i-a amarit viata suficient si ca el nu mai are de dat nici o explicatie nimanui.

Tragem linie si constatam ca, intr-adevar, amara viata trebuie sa ai dupa ce, din atita nebagare de seama, te trezesti stapin pe jumatate de bloc din centrul Capitalei. In lipsa altor raspunsuri, nu ne ramine decit sa ne intoarcem in poveste. Poate Nastase a fost naiv. Sau poate n-a stiut…