Podul Giurgiu-Ruse, închis complet de Bulgaria pentru a continua lucrările de reparații
Autoritățile din Bulgaria au transmis o informare în care precizează că pentru executarea unor lucrări de construcție și instalare în zona dintre noile panouri rutiere din beton armat, circulația rutieră pe podul Giurgiu – Ruse va fi restricționată și închisă de tot între anumite intervale orare, anunță Compania de Drumuri.
Astfel restricțiile vizează zilele de 4 și 5 noiembire:
- Marți, 04.11.2025, în intervalul orar 09:00 – 21:00, circulația rutieră va fi închisă, pe ambele sensuri, pentru toate categoriile de vehicule.
- În intervalul 04.11.2025, ora 21:00 – 05.11.2025, ora 09:00, circulația va fi permisă doar autovehiculelor cu MTMA (masă totală maximă autorizată) mai mică de 3,5 tone, precum și celor care efectuează transport de pasageri.
Agenţia pentru Infrastructură Rutieră (RIA) din Bulgaria transmitea încă de acum două săptămâni că podul peste Dunăre va fi închis traficului în 4 noiembrie, în urma unor reparaţii majore.
Căile de rulare pentru trecerea autoturismelor vor fi restricţionate de la 9:00 A.M. la 9:00 P.M, iar cele pentru camioane grele de la 9:00 A.M. în 4 noiembrie până la 9:00 A.M. în 5 noiembrie.
RIA a raportat că stadiul actual al lucrărilor de construcţie la secţiunea de 320 metri în direcţia României face imposibilă trecerea vehiculelor în primele 12 ore după turnarea betonului, pentru a conecta îmbinarea dintre ultimele două secţiuni reparate. Aceasta va asigura o conectare solidă între panouri şi va spori rezistenţa betonului. Respectarea cerinţelor tehnologice în procesul de construcţie necesită oprirea completă a traficului.
În timpul opririi traficului, şoferii de camioane grele care se îndreaptă din Bulgaria spre România vor putea utiliza locurile de parcare şi zonele de odihnă din regiunile Ruse, Veliko Târnovo, Iambol şi Haskovo.
De când a început renovarea podului, în 10 iulie 2024, traficul a fost oprit pentru 24 de ore doar în martie 2025, pentru executarea unor activităţi similare, pe o altă secţiune a podului. În restul perioadei, toate lucrările de construcţii şi instalaţii au fost realizate în timpul zilei, fără oprirea traficului, operaţiunile fiind organizate şi desfăşurate astfel încât să permită vehiculelor să treacă în ambele direcţii pe secţiunea pe care nu se lucra.
Bulgarii fac de aproape doi ani lucrări de consolidare pe partea lor a Podului Prieteniei
La podul de peste Dunăre, pe un tronson de 1,1 kilometri partea bulgară lucrează încă din primăvara 2024 la consolidarea structurii. Se lucrează la înlocuirea plăcii podului, pavajul asfaltic şi toate elementele metalice legate de banda de circulaţie. Costul lucrărilor se ridică la aproximativ 22 de milioane de euro.
Podul Giurgiu-Ruse reprezintă cea mai importantă legătură dintre Bulgaria și România, o structură peste care trec zilnic mii de automobile și 1.000 de TIR-uri, conform statisticilor autorităților române.
În același timp, pe timpul sezonului estival, peste 1 milion de români traversează Podul Prieteniei și Bulgaria pentru a ajunge în Grecia.
România a reparat partea sa din Podul Giurgiu-Ruse încă din 2016
Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse peste Dunăre are o lungime de peste 2 kilometri și a fost deschis în 1954. De atunci până în urmă cu câțiva ani nu au mai avut loc reparații la structura de rezistență.
Mai exact, lucrările de consolidare de pe jumătatea românească a Podului Prieteniei Giurgiu – Ruse s-au executat în perioada 2015-2016. Contractul de reabilitare a fost atribuit în luna octombrie 2014 Asocierii Collini Lavori S.p.A. – Tecnic Consulting Engineering pentru circa 11 milioane de euro la acea vreme.
Lucrările au vizat reabilitarea structurii podului: înlocuirea integrală a sistemului rutier format din plăci prefabricate, straturi asfaltice, sablarea şi vopsirea tablierului metalic.
