Skip to content

Polemică după ce șoferul de TIR a fost bătut la locul accidentului din Constanța

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Șoferului de TIR care a acroșat mai multe mașini și un autobuz, în Constanța, i s-a făcut rău la volan, potrivit informațiilor din presa locală. Bărbatul a intrat în șoc hipoglicemic, iar polițiștii locali au intervenit brutal pentru a-l scoate din cabina camionului.

În incidentul care a avut loc luni după-amiază au fost implicate în total 10 vehicule: TIR-ul, 8 autoturisme și un autobuz de transport public, potrivit IPJ Constanța, scrie ziarul local Amprenta.

După accident, șoferul a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatul fiind negativ. El și încă o femeie dintr-o mașină implicată în accident au fost răniți.

Polițiștii au precizat că au indicii că șoferul de TIR suferea de afecţiuni medicale preexistente.

„Din primele informaţii a reieşit faptul că un bărbat, de 49 de ani, din Oradea, ar fi condus un ansamblu format din cap tractor şi semiremorcă pe strada Dispensarului din municipiul Constanţa, iar la un moment dat, din cauze ce urmează a fi stabilite ulterior, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei şi ar fi acroşat mai multe autovehicule care se aflau atât parcate, cât şi în mers, după care şi-a continuat deplasarea pe bulevardul Aurel Vlaicu, către bulevardul Tomis, unde a intrat în coliziune cu un scuar, cu un stâlp şi un copac”, au transmis reprezentanţii IPJ Constanţa.

Dosar penal pentru vătămare corporală din culpă

Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, „cercetările fiind continuate de către polițiști pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”.

Conform unor surse locale, şoferul ar fi suferit o criză diabetică, iar atunci a scăpat TIR-ul de sub control, potrivit News.ro.

Conform Focus Press, bărbatul a fost la un pas de comă hipoglicemică. Publicația locală relatează că i s-a făcut rău la volan, iar cadrele medicale care au intervenit la locul accidentului l-au depistat cu o glicemie extrem de mică.

Ce a spus șoferul

El a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa şi a rămas internat în unitatea medicală până marți dimineața, conform Amprenta.

Bărbatul a declarat că i s-a făcut rău la volan şi că nu își aminteşte nimic din ce s-a întâmplat.

Vă avertizăm, urmează imagini cu un puternic impact emoțional.

Intervenția polițiștilor care au ajuns la locul accidentului, după ce șoferul s-a oprit cu TIR-ul într-un copac, a generat controverse. Conducătorul auto a fost agresat fizic și verbal de către polițiștii constănțeni, potrivit imaginilor publicate de Focus Press.

Pe fundal se aud persoane care îi spun polițistului local, urcat pe cabina TIR-ului, în timp ce îl lovește cu piciorul pe bărbatul de la volan, „Dă-i pe el! Așa!”, „Dă-i una la coaste” și „Ia-i cheia! Oprește-i motorul!”. În tot acest timp, un bărbat cu un baston telescopic pare că încearcă să îl lovească pe șofer.

Ce spune șeful Poliției Locale Constanța

Într-o intervenţie la Digi 24, Şeful poliţiei Locale Constanţa, Ionuţ Dumitru, a declarat că şoferul TIR-ului a fost „recalcitrant” pe toată durata intervenţiei poliţiştilor, a încuiat portierele autovehiculului nepermiţând poliţiştilor să urce în maşină, a aruncat înspre ei cu obiecte din cabina sa, inclusiv cu scule din trusa pe care o avea în autovehicul, a refuzat să coboare din TIR şi chiar ar fi încercat să pornească motorul şi să plece de pe loc.

Dumitru a explicat, în legătură cu posibilitatea ca şoferul să fi suferit o criză medicală, că poliţiştii locali au putut vorbi cu el, dar acesta „nu a dorit să se conformeze niciuneia dintre cerinţele” lor.

„Vom face o cercetare administrativă, iar la final, vom lua măsuri, dacă se vor impune”, a conchis şeful Poliţiei Locale Constanţa.

Titi Aur: „Ar trebui să existe adevărate examene”

Pilotul Titi Aur, expert în conducere defensivă, a declarat că un astfel de incident este un „pericol public” şi că, în consecinţă, „trebuie acţionat cu maximă eficienţă” pentru oprirea lui, indiferent că este necesară sau nu folosirea forței.

„Dacă într-adevăr a suferit o criză, atunci a fost vorba despre o criză foarte gravă. Ar trebui să existe adevărate examene, inclusiv psihologice, mai ales când conduci un asemenea autocamion de zeci de tone”, a spus Titi Aur.

El afirmă că medicul ar trebui să aibă puterea legală să-l oprească pe un astfel de şofer să mai urce vreodată la volan, ar trebui să poată cere anularea permisului acestuia.

„În România, tot sistemul are foarte multe lacune. Suntem singura ţară din Europa care nu are o entitate capabilă să coordoneze siguranţa rutieră. Nu există acest creier”, a mai spus Titi Aur.

În România, potrivit legislației în vigoare, persoanele care au diabet pot obține carnetul de conducere sau își pot reînnoi permisul, după ce au obținut un aviz medical de la un medic diabetolog, care evaluează riscul ca pacientul să facă hipoglicemie severă sau dacă are complicații din cauza bolii cronice.

Ce spune ghidul medical privind eliberarea avizului diabetologic pentru permis

Medicul specialist diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, Andra Balcangiu-Stroescu, a explicat pentru News.ro. că există posibilitatea ca la unii dintre pacienţii care suferă de diabet zaharat să apară scăderea glicemiei, fiind vorba despre pacienţii aflaţi în tratament cu insulină sau antidiabetice orale.

„Este important să reţinem faptul că hipoglicemia poate afecta reflexele, concentrarea şi capacitatea de reacţie în trafic a pacientului, motiv pentru care pacienţii trataţi cu insulină sau alte medicamente, alte antidiabetice orale cu risc de glicemie trebuie evaluaţi şi educaţi corespunzător”, a declarat medicul.

Un ghid elaborat recent de Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice este necesar pentru eliberarea avizului diabetologic pentru permisul de conducere, în cazul pacienţilor care au această afecţiune.

„Recomandările din cadrul acestui ghid sunt reprezentate de verificarea glicemiei înainte de condus şi evitarea urcării la volan dacă glicemia este sub 90, până la corectarea acesteia. Corectarea acesteia înseamnă administrarea de soluţie glucozată, adică apă cu zahăr, şi administrarea de carbohidraţi cu absorbţie lentă, precum pâine integrală, orez sălbatic, paste integrale, de exemplu”, a precizat specialista.

Dacă valoarea zahărului din sânge este mică, dar până la pragul hipoglicemiei, experții recomandă pacienților cu diabet să consume un necesar de carbohidrați care să urce glicemia la un prag de siguranță.

„Dacă valoarea glicemiei este între 70 şi 90 mg/dl, este bine să consumi o gustare care conţine carbohidraţi (de exemplu 15-20 g de glucide din: tablete de dextroză; zahăr -3-4 linguriţe/ 3-4 plicuri; suc sau băutură răcoritoare îndulcită cu zahăr (150-200ml), bomboane (nu de ciocolată) sau jeleuri care conţin zahăr, fruct, un biscuit sau o felie de pâine, pentru a preveni scăderea prea mare a glicemiei. Verifică glicemia la 15 minute după gustare, pentru a te asigura că valoarea este > 90 mg/dl”, se arată în acest ghid.

Medicul diabetolog a atras atenția că un pacient afla în criză hipoglicemică, cu glicemia 20, poate intra în comă și își pierde orice reflex.

Este nevoie de mai multă conştientizare legată de aceste situaţii care pot apărea în viaţa pacienţilor cu diabet zaharat. Oamenii trebuie să ştie cum se manifestă aceste crize, pentru a nu le confunda cu un consum de droguri sau alcool, de exemplu, sau cu alte situaţii, și să nu stigmatizeze pacienții cu diabet zaharat.