Politia londoneza, in fata instantei pentru uciderea unui nevinovat
Politia londoneza a comparut, luni, in fata instantei pentru a da explicatii in cazul lui Jean Charles de Menezes, barbatul ucis in iulie 2005, dupa ce a fost identificat, in mod gresit, drept posibil atentator sinucigas, noteaza BBC News. Politia metropolitana este acuzata ca n-a respectat regulile fundamentale privind securitatea publica.
Procesul de supraveghere, urmarire si arestare a suspectilor trebuie sa asigure ca populatia nu este expusa nici unui riscu si, potrivit procurorilor, toate aceste reguli au fost incalcate in momentul anihilarii lui Menezes.
Procurorii au decis sa aduca instanta intreaga forta de politie din Londra, deoarece pana la sfarsitul anului 2006, nu au strans destule dovezi pentru a-i acuza individual pe ofiterii implicati in acea operatiune.
Daca va pierde procesul, politia metrolpoltana este pasibila de o amenda substantiala.
Brazilianul Jean de Menezes a fost impuscat cu opt focuri de arma, in metroul londonez, pe data de 22 iulie 2005. Politia l-a identificat gresit pe brazilian, ca fiind Husein Omar, unul dintre cei patru atentatori care incercasera sa atace sistemul de transport din Londra cu o zi inainte.
Londra a fost zguduita de o serie de atacuri sinucigase, comise pe data de 7 iulie de alti patru tineri islamisti. Exploziile au avut loc pe trei linii de metrou si o linie de autobuz din Londra si soldate cu 52 de morti.