Politic Show: Parlamentarii raman exceptii de lux; Saga parlamentarilor chiriasi, sezonul doi; Vadim Tudor va tine conferintele de presa la spital, iar Guvernul schimba prefectii dupa reteta Tariceanu
Parlamentarii raman exceptii de lux. Parlamentarii sunt printre singurii care nu au emotii ca o sa-si piarda pensia sau salariul. Beneficiari ai unei legi speciale, care le da dreptul la pensii asemenea magistratilor, ei au fost uitati de Emil Boc in avantul de a taia exceptiile prin Ordonanta 230, informeaza EVZ.
Saga parlamentarilor chiriasi, sezonul doi. Mai multi parlamentari care, potrivit propriilor declaratii de avere, detin case in Bucuresti au facut cereri pentru cazare pe banii statului. PSD-istul Valeriu Zgonea si PDL-istul Eugen Badalan se numara printre cei 66 de deputati care au cerut conducerii Camerei sa le asigure banii de cazare pentru aceasta legislatura, indicand ca nu vor sa locuiasca la hotel, informeaza Adevarul.
Vadim Tudor va tine conferintele de presa la spital. Ana Muresan, membru al PRM, a lesinat, ieri, pentru a doua oara, la conferinta de presa a PRM, lucru care l-a facut pe liderul partidului, Corneliu Vadim Tudor, sa spuna ca ar putea sa-si tina conferintele de presa la Spitalul de Urgenta. In timp ce vorbea despre criza gazului, Vadim Tudor a fost cel care a observat ca Ana Muresan lesinase in sala in care avea loc conferinta de presa a PRM. “Vad ca Ana Muresan iarasi lesina la conferintele mele. (…) Parca e bataie de joc! Cine o lasa pe batranica asta la conferintele mele? Tara arde si eu dau primul-ajutor. Sa nu mai vina la conferinte, altminteri mut conferinta de presa la Spitalul de Urgenta !”, a spus C.V. Tudor. El a precizat ca ii este mila de Ana Muresan, care are 84 de ani, dar nu mai vrea astfel de incidente, informeaza Gardianul.
Guvernul schimba prefectii dupa reteta Tariceanu. Guvernul va schimba prefectii liberali invocand motivul mobilitatii. Surse din PDL sustin ca partidul evita sa fie pus intr-o situatie delicata, in conditiile in care chiar Vasile Blaga, ministrul dezvoltarii, a fost cel care a elaborat legea de depolitizare a institutiei prefectului, pe vremea guvernarii Aliantei D.A., in calitate de ministru al administratiei si internelor. „Prefectii vor fi schimbati folosindu-se principiul mobilitatii. Noi am facut tot posibilul sa nu ajungem in aceasta situatie privind politizarea institutiei, insa fostul guvern nu a respectat acest principiu, de aceea a trebuit sa gasim solutia pentru contracararea problemei”, au declarat sursele citate, informeaza Romania Libera.
Markó Béla, ingrijorat de incidente care tensioneaza „climatul interetnic”. Presedintele UDMR, Markó Béla, a reclamat, vineri, incidente, petrecute in Mures si Harghita, care ar tensiona climatul interetnic. „La Miercurea Niraj se tensioneaza deja atmosfera din cauza incercarii nechibzuite a Bisericii Ortodoxe Romane de a construi o biserica intr-un parc in centru, in loc sa-si caute o alta locatie potrivita pentru o biserica”, a spus Markó, apreciind ca este „nechibzuit” faptul ca se incearca „sa se forteze o astfel de constructie”, in conditiile in care locuitorii localitatii (majoritari maghiari – n.r.) si primaria nu sunt de acord, scrie Gandul.
Boc: Este corect ca Legislativul sa fie reprezentat in CSAT. Premierul Emil Boc considera drept „o masura corecta” decizia de a se atribui presedintelui Senatului un loc in Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, deoarece atat puterea legislativa, cat si cea executiva trebuie reprezentate la nivelul acestei structuri, relateaza Adevarul.