Sari direct la conținut

Politica energetica a Rusiei – un esec

HotNews.ro

Modelul politicii energetice ales de autoritatile ruse nu conduce nicaieri si trebuie schimbat, crede Vladimir Milov, presedintele Institutului rus pentru politica energetica.

In ultimele luni, explica el intr-un comentariu publicat de cotidianul electronic Gazeta, Kremlinul a suferit o serie de infrangeri neplacute pe pietele energetice internationale. Este evident ca doctrina energetica a Rusiei trosneste din toate incheieturile, sustine expertul.

Relatie slaba cu Turkmenistanul

Nu se normalizeaza relatiile din domeniul livrarilor de gaze cu noua conducere a Turkmenistanului. Memorandumul de intentii semnat in mai anul curent si care viza constructia unui gazoduct caspic zace abandonat prin sertare. Nu exista garantii nici in privinta importului de gaz turkmen in Rusia dupa decembrie 2009 (data expirarii actualului contract).

In schimb, Turkmenistanului a inregistrat progrese semnificative in transpunerea in viata a proiectului de realizare a unui gazoduct alternativ spre China.

UE pune piedica Gazpromului

Pentru prima data in ultimii ani, expansiunea Gazprom pe piata energetica europeana este in pericol, dupa ce UE a dat de inteles ca intentioneaza sa restrictioneze investitiile companiilor de stat care reprezinta tari ce limiteaza accesul europenilor la sectorul energetic, in infrastructura energetica a Uniunii.

In timpul recentei vizite in Australia, presedintele Putin a semnat un acord de livrare a circa 4000 tone de uraniu in Rusia, eveniment prezentat de mass-media drept o victorie a Kremlinlui, dar care, in realitate, ilustreaza dependenta Rusiei de uraniul de import.

Concluzie: in pofida uriaselor sale rezerve de materii prime, in pofida pozitiei de monopol asurpa tranzitului de resurse energetice central-asiatice spre pietele europene, pozitie mostenita de la defuncta URSS, Rusia se doveste incapabila sa pastreze aceste avantaje in confruntarea energetica mondiala, estimeaza expertul.

Rusia trebuie sa-si liberalizeze sectorul energetic

Chiar si cei mai apropiati „parteneri geostrategici” – China si Kazahstanul – se grabesc sa puna in practica proiecte menite sa constituie alternativa la Rusia. Proiecte la care participa cei mai importanti parteneri de afaceri ai Kremlinului in Europa – precum Eni, Total, E.ON-Rughgas sau OMV.

De ce se intampla asa? Din cauza strategiei alese de actuala putere, crede Milov. Tentativa de a construi o politica energetica internationala in conditii inegale de joc, uzurparea pozitiei de monopol, monopolizarea pietei si minimalizarea concurentei este din start lipsita de sanse la succes, scrie directorul Institutui rus pentru politica energetica.

Dar problemele Rusiei pot dispare rapid si transformate in posibilitati, daca actuala linie imperial-monopolista din politica energetica este inlocuita cu o politica deschisa de tip liberal.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro