Sari direct la conținut

Politicieni si avocati, idioti si privilegiati

Contributors.ro
Miron Damian, Foto: Contributors.ro
Miron Damian, Foto: Contributors.ro

Bancul suna cam asa: un tip nervos intr-un bar injura in gura mare avocatii, „…sunt idioti, va zic! Idiotii de avocati, fi-r-ar ei ai dracului…” La un moment dat, unul din clienti, munte de om, se ridica vizibil iritat si se duce la tip: „Ba, ce tot ma-njuri acolo?”. Celalalt, pierit de spaima, „vai, va rog sa ma scuzati, n-am vrut sa va jignesc, n-am stiut ca sunteti avocat…”. Iar celalalt, enervat acum rau, urla: „Io nu-s avocat, ma! Io-s idiot!!”

Pe la noi bancul ar putea fi spus, nu cu avocati si cu idioti, ci cu politicieni si avocati. Prima categorie e una dintre cele mai detestate de publicul larg; iar membrii celei de-a doua ar avea motive bune sa fie furiosi pe prima categorie si pe confuzia dintre ele. Asta pentru ca o stire anunta tardiv ca a intrat in vigoare o lege care le da parlamentarilor, (vice)primarilor si (vice)presedintilor de consilii judetene posibilitatea de a deveni, la cerere, din stagiar avocat definitiv. Ceilalti au nevoie de examen. Argumentul initiatorilor (dnii Buda si Andronache de la PDL) este, citez, „cunostintele juridice ale acestora au fost verificate in activitatea profesionala anterioara”. Cu alte cuvinte, acesti demnitari oricum au lucrat cu legea in mod cotidian, vreme de patru ani, deci exista motive pertinente pentru a fi scutiti de examen; aceasta ar fi justificarea amendamentului. Invaliditatea ei este categorica si se demonstreaza simplu: toti cetatenii Romaniei sunt obligati sa cunoasca legile tarii, este un principiu de drept fundamental care spune ca nu poti invoca necunoasterea legii in apararea ta. Teoretic si formal fiecare dintre noi cunoastem legea la fel de bine, indiferent de activitatea profesionala anterioara sau curenta. Bun, chiar daca practic nu e asa, justificarea tot nu sta in picioare. Sigur ca un primar sau un consilier stiu foarte bine legile administrative, au lucrat cu ele in mod cotidian – la fel cum un contabil stie si lucreaza cu legile fiscale, un politist stie codul rutier, un patron legislatia muncii samd. Nu exista niciun motiv pentru care o categorie de oameni, lucrand cu o categorie de legi, ar avea dreptul sa devina avocati definitiv fara examen, iar celelalte nu.

Mai mult, nu exista nicio legatura intre abilitatea, sa presupunem verificata, de a avea cunostinte juridice si abilitatea de a exercita profesia de avocat. A fi avocat presupune o calificare si o munca cat se poate de specifica. A fi demnitar politic nu presupune nicio calificare (ceea ce invalideaza chiar expresia „activitate profesionala”) iar munca are cu totul alt specific. Faptul ca si unii si ceilalti „lucreaza cu legi” nu inseamna chiar deloc ca fac acelasi lucru. Altfel, pe exact acelasi rationament, ar trebui ca orice bucatar sa poata deveni la cerere chirurg pe motiv ca si el lucreaza in mod cotidian cu cutite.

Am aratat mai sus ca argumentul pe care se bazeaza modificarea legala nu este unul valid; mai mult, am aratat ca orice diferentiere intre categoria demnitarilor politici si alte categorii, in ce priveste admiterea definitiva in profesia de avocat este lipsita de noima. Asta inseamna ca legea intrata in vigoare anul trecut opereaza o diferenta arbitrara intre cetateni romani, intre anumiti demnitari politici si ceilalti; cu alte cuvinte face o discriminare oferind un privilegiu primei categorii. Prin urmare, legea este neconstitutionala pe fond. De asemenea, este evident ca legea e neconstitutionala pe forma: daca va uitati la traseul ei in parlament o sa observati ca amendamentul discutat mai sus sau vreunul asemanator nu apare nici in proiectul initiatorului si nici in forma votata de prima camera sesizata. Exista o jurisprudenta cat se poate de clara si de consistenta a Curtii Constitutionale care spune ca in aceste conditii legea a fost adoptata incalcandu-se principiul constitutional al bicameralismului. Daca Curtea ar fi fost sesizata inainte de promulgarea legii, judecatorii ar fi trimis-o cu siguranta inapoi…

…Dar n-a fost sesizata. Nimeni nu se grabeste sa o faca, sau macar sa spuna ca ar fi cazul. Bun, as putea intelege (nu si accepta) motivul pentru care demnitarii politici nu au facut asta, la Camera au votat cot la cot, putere si opozitie (cu exceptia UNPR), iar Guvernul si Presedintia nu au zis nimic. Dar puteau sesiza CCR si cei de la Inalta Curte si Avocatul Poporului, de altfel acesta din urma poate sa o faca si acum, dupa promulgare. Mai mult, ma asteptam la un protest in randul avocatilor, Uniunea Nationala a Barourilor din Romania ar fi trebuit si ar trebui sa fie principala institutie care sa protesteze fata de o lege care da dreptul unor oameni sa ocoleasca examenul organizat de ei si sa le devina colegi la cerere, in virtutea exercitarii unui mandat politic. Nu am vazut nicio reactie de acolo. Sa fie avocatii nostri idioti, parafrazand bancul? Poate ca nu despre idiotenie e vorba; noua lege intareste pozitia UNBR in lupta cu asa-numitele „barouri paralele”: conform noii legi actele de constituire ale acestora din urma sunt nule, si nulitatea poate fi constatata din oficiu. Politicienii le-au rezolvat celor de la UNBR problema, UNBR a inchis ochii la privilegiul acordat politicienilor. Avocatii sunt politicieni, va zic! Politicienii de avocati, fi-r-ar ei….

Citeste si comenteaza pe Contributors.ro

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro