Sari direct la conținut

Polițiști germani din escorta lui Viktor Orban, implicați într-un accident rutier la Stuttgart. Un agent a murit, un altul a fost grav rănit

HotNews.ro
Polițiști germani din escorta lui Viktor Orban, implicați într-un accident rutier la Stuttgart. Un agent a murit, un altul a fost grav rănit
Polițist german pe motocicletă. FOTO: Arnulf Hettrich / imageBROKER / Profimedia

Un ofiţer de poliţie în vârstă de 61 de ani a murit, luni, iar un altul a fost grav rănit, în urma unui accident rutier produs în timp ce îl escortau pe prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, care revenea de la meciul naţionalei ungare cu Scoţia, de la EURO 2024, relatează News.ro citând agenția Reuters.

O echipă de motociclişti a poliţiei rutiere din Stuttgart îl escorta pe Orban la aeroport, când un şofer de BMW în vârstă de 69 de ani, care nu ştia că o intersecţie era închisă pentru escortă, a încercat să vireze, dar a intrat în coliziune cu un poliţist aflat pe motocicleta sa.

În urma impactului, motocicleta poliţistului a fost proiectată pe motocicleta unui coleg în vârstă de 27 de ani. Bărbatul de 61 de ani a murit în urma rănilor suferite, în timp ce ofiţerul mai tânăr a fost grav rănit.

„Suntem profund şocaţi de accidentul colegilor noştri. Circumstanţele tragice ale morţii colegului nostru ne-au lăsat fără cuvinte şi au afectat profund întreaga forţă de poliţie din Stuttgart”, a declarat şeful poliţiei, Markus Eisenbraun.

„Gândurile noastre sunt alături de familia și apropiații săi. Îi transmitem cele mai bune urări de însănătoşire grabnică colegului nostru care a fost, de asemenea, grav rănit în accident”, a precizat el.

Poliţia din Ludwigsburg a preluat ancheta privind accidentul.

INTERVIURILE HotNews.ro