Politistii protesteaza pentru cresteri salariale
Sute de politisti din sindicatul “Pro Lex” sunt asteptati sa participe luni la o demonstratie in fata sediului Ministerului Internelor si Reformei Administrative pentru a protesta fata de intarzierea platii drepturilor contractuale, dar si pentru a solicita conducerii MIRA initierea unor acte normative care reglementeze activitatea in domeniu.
Mitingul, care va vea loc intre orele 11,45-13,45, este organizat de Sindicatul National al Politistilor si Vamesilor “Pro Lex”, iar organizatorii se asteapta ca la protest sa participe peste 500 de politisti si reprezentanti ai organizatiilor sindicale din 19 tari europene afiliate Consiliului European al Sindicatelor din Politie.
Sindicalistii au anuntat ca revendicarile lor se refera la cresterea indicelui de salarizare a agentilor de politie, cresterea salariului personalului contractual din MIRA si acordarea unor drepturi similare functionarilor publici, acordarea unor prime de concediu pentru anii 2004- 2006, plata integrala pentru orele suplimentare efectuate de politisti si asigurari pentru riscuri din accidente gratuite pentru toti politistii.
Ministrul Internelor si Reformei Administrative, Cristian David, a cerut, in luna septembrie, membrilor Colegiului MIRA si reprezentantilor Sindicatului “Pro Lex” sa incerce rezolvarea problemelor prin negocieri directe, pentru a nu se ajunge la proteste de strada.
MIRA si Sindicatul National al Politistilor si Personalului Contractual au incheiat in aceasta vara Acordul privind raporturile de serviciu, document ce cuprinde si reglementari menite sa asigure imbunatatirea conditiilor de munca.