Polonia a depășit pragul de 100.000 de decese cauzate de COVID-19
Polonia a depăşit marţi pragul de 100.000 de decese asociate infectărilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, a anunţat ministrul sănătăţii, Adam Niedzielski, în contextul în care ţara traversează un al patrulea val epidemic, transmit Reuters și Agerpres.
Numărul de decese la un milion de locuitori a fost în Polonia săptămâna trecută printre cele mai ridicate din lume, de peste 57, comparativ cu 34 în SUA şi 38 în Rusia, conform proiectului Our World in Data al Universităţii Oxford.
„Putem spune că astăzi este o altă zi tristă, dar chiar mai mult de atât, pentru că am depăşit pragul de 100.000 de decese de COVID-19”, a spus marţi ministrul Adam Niedzielski la postul privat TVN 24.
Luni, Ministerul Sănătăţii estima că între 7% şi 8% dintre cazurile zilnice reprezentau infectări cu varianta Omicron.
Potrivit ministrului Niedzielski, marţi vor fi raportate aproximativ 11.400 de infectări noi şi 493 de decese.
Polonia și-a vaccinat 55,8% din populație cu schema inițială de două doze ale unui vaccin anti-Covid.
Ziua cea mai neagră pentru Polonia a fost în aprilie trecut, când au fost consemnate 954 de decese, dar şi la sfârşitul lui decembrie au fost raportate 794 de decese într-o singură zi.