Sari direct la conținut

Polonia acuză Belarusul și Rusia că orchestrează o nouă criză a migranților la granița de est a UE

HotNews.ro
Migranti la granita dintre Belarus si Polonia, Foto: Agnieszka Sadowska / Associated Press / Profimedia Images
Migranti la granita dintre Belarus si Polonia, Foto: Agnieszka Sadowska / Associated Press / Profimedia Images

Varşovia a acuzat luni Minskul şi Moscova că orchestrează un nou val major de migranţi menit să destabilizeze graniţa Poloniei, limita estică a Uniunii Europene, relatează AFP și Agerpres.

„Este o operaţiune organizată de serviciile speciale ruse şi belaruse şi devine din ce în ce mai intensă”, le-a declarat reporterilor ministrul adjunct de Interne polonez, Maciej Wasik.

Serviciile belaruse s-au transformat într-un „grup infracțional obişnuit care organizează migraţia ilegală”, a declarat comandantul-şef al Gărzii de Frontieră poloneze, generalul Tomasz Praga. „Bineînţeles, ei fac profituri uriaşe”, a adăugat el în faţa presei.

Potrivit acestuia, 19.000 de migranţi au încercat să intre în Polonia de la începutul anului, comparativ cu 16.000 în 2022.

„Recordul” a fost doborât în iulie, cu peste 4.000 de persoane încercând să treacă graniţa, a spus el. Pentru a rezolva situaţia, Garda de Frontieră poloneză a cerut luni trimiterea a o mie de soldaţi suplimentari în zona de graniţă.

Cu toate acestea, potrivit lui Wasik, situaţia de la frontieră „nu mai este la fel de haotică astăzi ca acum doi ani”, când încercările de trecere au avut loc „fără participarea poliţiştilor de frontieră din Belarus”.

Măsurile luate de Polonia după criza migranților din 2021

Din vara anului 2021, mii de migranţi şi refugiaţi, în principal din Orientul Mijlociu, au trecut sau au încercat să treacă graniţa poloneză. Occidentul a acuzat regimul de la Minsk că a orchestrat acest aflux cu aliatul său rus, ca parte a unui atac „hibrid”, pe care Minskul îl neagă.

Ca răspuns, Polonia a închis accesul la frontieră pentru nerezidenţi, inclusiv lucrători umanitari şi mass-media, timp de nouă luni.

Varşovia a trimis mii de soldaţi şi poliţişti, a construit o barieră metalică echipată cu facilităţi electronice şi a aprobat o lege care autorizează respingerea migranţilor, o practică ce a fost condamnată de organizaţiile internaţionale şi de justiţie.

În ultimele săptămâni, soldaţi din grupul de mercenari Wagner au apărut în apropierea graniţei, ceea ce, potrivit premierului polonez Mateusz Morawiecki, are ca scop destabilizarea situaţiei de pe flancul estic al NATO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro