Polonia cere Ucrainei să recunoască masacrele comise împotriva polonezilor în al Doilea Război Mondial
Președintele polonez Andrzej Duda a cerut luni Ucrainei să admită ceea ce a descris drept adevărul rușinos despre modul în care naționaliștii ucraineni au masacrat peste 100.000 de polonezi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează Reuters.
Duda a făcut afirmațiile în timpul comemorării a 79 de ani de la masacrul din Volânia în timpul ocupației naziste a Poloniei, declarațiile sale amintind de legăturile complexe din punct de vedere istoric între Polonia și Ucraina într-un moment în care invazia rusească a dus la o apropiere puternică între ele.
Polonia și-a deschis larg porțile pentru refugiații ucraineni iar președintele Andrzej Duda și guvernul conservator de la Varșovia au permis ca țara sa să fie folosită ca hub logistic pentru forțele armate ucrainene în războiul de uzură epuizant al Kievului împotriva invadatorilor ruși.
Însă Duda a afirmat luni la o ceremonie organizată la Varșovia că adevărul despre masacrele comise în Volânia și alte locuri din Polonia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial trebuie „spuse ferm și clar”, făcând apel la Kiev să recunoască epurările pe criterii etnice făcute de milițiile ucrainene.
„Nu a fost și nu este vorba despre răzbunare, despre vreun fel de retorsiune. Nu există vreo dovadă mai bună a acestui lucru decât vremurile în care ne aflăm acum”, a spus Duda cu referire la cooperarea actuală între cele două țări împotriva agresiunii rusești.
Polonia, Ucraina și amintirile dureroase din timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Andrzej Duda a mai spus că înțelege că problema este una complexă pentru ucraineni întrucât membri ai acelorași miliții care au comis masacrele sunt eroi ai rezistenței în fața Uniunii Sovietice și simboluri ale luptei dureroase duse de Kiev pentru obținerea independenței față de Moscova.
„Cei pe care noi îi știm drept criminali au fost de asemenea eroi pentru Ucraina în alte momente și cu un inamic diferit, murind adesea de mâna sovieticilor, luptând cu o credință profundă pentru o Ucraină liberă, independentă”, a subliniat președintele polonez.
Ucraina nu a oferit deocamdată o reacție oficială însă este puțin probabil ca afirmațiile sale să fie primite bine la Kiev într-o perioadă în care Rusia continuă să își justifice războiul de agresiune prin dorința de a „denazifica” Ucraina, amintind de obiectivele stipulate de președintele Vladimir Putin în declarația citită la primele ore ale dimineții din data de 24 februarie.
Parlamentul polonez a afirmat anterior că crimele comise între 1943 și 1945 de Armata Ucraineană de Insurgență și Organizația Naționaliștilor Ucraineni sub conducerea lui Stepan Bandera are unele trăsături de genocid.
Ucraina nu a acceptat niciodată aceste acuzații și se referă adesea la evenimentele din Volânia ca fiind unele care au afectat ambele țări. Istoricii polonezi admit că până la 12.000 de ucraineni au fost la rândul lor uciși în timpul actelor de răzbunare.