Post-Scriptum la alegerile americane

În ciuda acțiunilor în justiție inițiate de către Donald Trump care acuză fraudarea alegerilor în cîteva state Joe Biden va fi foarte probabil viitorul președinte al Statelor Unite. Rămîne de văzut dacă tabăra moderată din Partidul Democrat și un posibil viitor Senat controlat de republicani (chestiunea nu este încă tranșată) va rezista presiunii democraților socialiști care militează pentru măsuri radicale de stînga

După alegerile din America: controverse ideologice la București și Liste Negre peste Ocean

Alegerile din Statele Unite au stîrnit întotdeauna interes în România, cel puțin din 1990 încoace. Însă niciodată nu au provocat atîtea pasiuni ca cum, cel puțin în anumite grupuri foarte active pe Facebook. O parte exprimă îndoieli serioase privind corectitudinea alegerilor și îngrijorări la fel de serioase privind evoluțiile din Statele Unite cu un cuplul Biden-Harris la Casa Albă. De cealaltă parte îi găsim pe cei care cred că ne aprindem de pomană, sistemul instituțional american este solid, va rejecta excesele. Și, desigur, alegerile au fost perfect în regulă. Iar Biden este fapt un moderat, nu avem de ce să ne temem. O acuză suplimentară este aceea că mai toți cei care susțin existența unor fraude nu fac decît să preia „propaganda lui Trump”. În acest punct se vede clar si poziționarea ideologică diferită a celor două tabere. Deși ultimii încearcă să se prezinte drept observatori neutri este clar că unii dintre ei, cu simpatii de stînga, sunt mult mai puțin deranjați de marile derapaje violente ale radicalilor de stînga precum, BLM sau Antifa. În timp ce alții se bucură că după plecarea lui Trump America va reveni, așa după cum susține chiar Joe Biden într-un articol din Foreign Affairs că „va face ca din nou America să conducă lumea„. Numai că astfel de gînduri mari se lovesc de o realitate geopolitică deloc favorabilă. Judecînd după așa numitele „porniri suveraniste” exprimate tot mai des în Europa nici măcar aliații de pe vechiul continent nu par a fi prea încîntați de astfel de perspectivă. În fine, alții cred că oricum e cazul să ne preocupăm mai puțin de America pentru că avem destule probleme acasă. Să fie adevărat? Foarte probabil răspunsul e negativ, aprecierea este superficială. Ne aflăm într-un punct de inflexiune geopolitică în care orice se poate întîmpla. La fel cum, cu totul neașteptat pentru aproape toată lumea, am avut momentul 1989 se poate întîmpla și fenomenul invers dacă procesul de fragmentare și de declin accelerat al Occidentului continuă.

Ecourile stîrnite de alegerile de peste Ocean în România, aprigele controverse la care asistăm, sunt semnul unui nou tip de polarizare în societatea românească. Vom vedea un alt tip de clivaj politic decît cel tradițional, care opunea un PSD („Stînga”), considerat un urmaș al fostului partid comunist, și o alternativă etichetată artificial „Dreapta”. Adevărata stîngă care se va profila în viitor, deși termenul mai potrivit este acela de „curent progresist”, pentru a fi în sincronism cu ceea ce se întîmplă în Occident, este cea care se va coagula în jurul unor formațiuni ca USR Plus. De o manieră mai tranșantă sau mai ponderată acest segment electoral, destul de popular printre tineri, va fi unul ostil religiei, va privi sceptic patriotismul considerînd că acesta este o piedică în calea fabricării noului cetățean european, va fi deschis către ideea că genul este un construct social, va privi în general tradițiile ca fiind obstacole în calea edificării unei noi societăți. Și deși nu suntem încă în acel punct ideea de a milita pentru socialism, așa cum cer destul de mulți tineri astăzi în Occident, va deveni tot mai populară. De partea cealaltă ar trebui în mod normal să apară o contrapondere. Însă deocamdată partidele care ar putea să meargă pe acest drum, în special PMP și PNL, ezită să o facă. Pentru că nu e comod. Între altele riscă să intre astfel în coliziune cu un curent ideologic bine consolidat la Bruxelles. Însă dacă nu o vor face riscă ca, de pildă un partid ca PSD sau desprins din PSD, să ocupe acest teritoriu.

În ceea ce privește mass media autohtone, a căror sursă de inspirație cvasi-exclusivă sunt cele americane profund ostile lui Donald Trump și în general republicanilor (în proporție de 93% mass media din Statele Unite și-au declarat sprijinul deschis pentru Joe Biden), precum New York Times, CNN sau Washington Post, acestea au văzut în înfrîngerea actualului președinte un fel de eliberare de sub o vrajă sinistră. Asta reiese dacă iei de bune declarațiile unor foști oficiali din administrația Obama, unor lideri democrați sau unor cunoscuți jurnaliști. De pildă, vedeta neo-marxiștilor democrați, Alexandria Ocasio- Cortez întreba într-o postare pe Twitter dacă se ocupă cineva să facă liste cu „complicii lui Trump„. A primit imediat un răspuns pozitiv liniștitor, de la alți doi foști oficiali din administrația Obama: da, a fost lansat Trump Accountability Project, al cărui obiectiv este acela ca toți cei care l-au ajutat pe Trump „să fie făcuți responsabili pentru faptele lor„.

Cît privește „instrumentul” potrivit pentru o astfel de amplă intreprindere de asanare a societății americane Robert Reich, fost Secretary of Labor în administrația Bill Clinton și fost membru în Echipa de Consilieri în domeniul Economic a lui Barack Obama, vine cu o sugestie: „cînd coșmarul se va sfîrși, avem nevoie de o Comisie pentru Adevăr și Reconciliere care să șteargă minciunile lui Trump, să-i consoleze pe cei răniți de ura sa, să-i demaște pe toți oficialii, politicienii, oamenii de afaceri și mogulii media a căror lăcomie și lașitate au făcut posibilă această catastrofă”. În fine Jennifer Rubin, de la Washington Post, declara de curînd la postul de televiziune MSNBC, sub privirile aprobatoare ale celorlalți invitați, nici mai mult nici mai puțin că trebuie distrus întregul Partid Republican și chema la o amplă campanie de ostracizare publică a tuturor celor care îndrăznesc să pună în discuție corectitudinea alegerilor. Pentru că, a ținut ea să sublinieze, „dacă vor fi supraviețuitori o vor face din nou!”.

Chemarea la întocmirea unor liste negre cu adversari politici și ideologici care trebuie demascați și pedepsiți, prin declarații sau postări de acest gen pe care spre deosebire de cele ale președintelui Trump Twitter nu a găsit cu cale să le eticheteze drept problematice, aduce aminte de campaniile de epurare bolșevice. Iar Comisie pentru Adevăr și Reconciliere este inspirată de cea instituită în Africa de Sud în perioada post-apartheid. Toate aceste declarații publice te duc cu gîndul la ceva asemănător unei campanii de-nazificare așa că cine nu a urmărit în nici un fel tot ceea ce s-a întîmplat în acești ultimi patru ani ar putea crede că sub mandatul lui Trump s-au petrecut niște grozăvii nemaiîntîlnite după al doilea război mondial.

Numai că la confruntarea cu realitatea această descriere este foarte departe de adevăr. În ianuarie 2017, la preluarea mandatului acestuia, săptămînalul german Der Spiegel apărea pe copertă cu o ilustrație în care o cometă în flăcări cu chipul lui Trump se îndrepta amenințător către Terra. Mesajul era acela că noul și iresponsabilul președinte american va tîrî nesăbuit lumea în războaie distrugătoare. În realitate el a fost singurul președinte al Statelor Unite din ultimele 3 decenii care nu a implicat țara în nici un conflict militar. Apoi, s-a spus despre el că este „pionul lui Putin”. Mai bine de trei ani s-a bătut permanent monedă pe asta și a fost declanșată o amplă anchetă coordonată de un fost director FBI, Robert Mueller. Mulți așteptau ca de aici să iasă probe suficiente pentru ca președintele să-și termine mandatul înainte de vreme. Însă nu doar că investigația nu a oferit astfel de dovezi dar în ultimele luni a ieșit la iveală cu totul altceva. După cum a reieșit în cursul audierilor pe această temă din Senat și din documentele declasificate toată cabala legată de Rusia a fost montată cu sprijinul unor înalți oficiali din FBI și din administrația Obama, în special pentru a acoperi scandalul Email-urilor lui Hillary Clinton. S-a mai spus despre Trump că vrea să desființeze NATO. În realitate, în obișnuitul său stil nediplomatic, uneori chiar grosier, el nu făcut decît să expună ipocrizia europenilor care se așteaptă ca Statele Unite să le asigure securitatea în fața Rusiei, în timp ce colaborează de zor economic cu Moscova, așa cum face Germania, un exemplu fiind gazoductul Nord Stream, sau care, prin Inițativa de Apărare din UE, vor să se decupleze strategic de americani, ei fiind în fapt cei are vor să pună în viitor NATO între paranteze.

Ca persoană Donald Trump nu este neapărat agreabil. Narcisimul său este adesea ridicol și destule dintre declarațiile sau postările de pe Twitter au fost nefericite și i-au adus de altfel și prejudicii. Cele la adresa lui John McCain l-au costat probabil alegerile din Arizona. Însă, pe de altă parte, inițiativele sale, politicile promovate de către administrația Trump, au meritul de a fi expus limitele, chiar falimentul, unor abordări tradiționale recomandate de experți dar care au eșuat lamentabil. Orientul Mijlociu este un exemplu. La fel relația cu Iranul. După cum scrie Nadia Schadlow, în Foreign Affairs, în „Sfîrșitul iluziilor americane„, „de la sfârșitul Războiului Rece, majoritatea factorilor de decizie din SUA au întreținut un set de iluzii despre ordinea mondială. În chestiunile critice, ei au văzut lumea așa cum și-ar dori să fie și nu cum este cu adevărat„. Mulți l-au criticat la început și pentru declanșarea confruntării pe față cu China. Este vorba fie de cei din marile corporații, care sunt mai preocupați de impactul negativ asupra afacerilor lor pe piața chineză decît de soarta unei bătălii geopolitice existențiale pentru Occident, fie de cei care militează pentru o utopică colaborare „pentru salvarea planetei” care ar fi amenințată, în opinia lor, de activitatea umană. Însă, iată, acum abordarea sa dură față de Beijing se bucură, o adevărată excepție, de un solid sprijin bi-partizan în Congres.

Au fost ultimele alegeri americane „Free and Fair” ?

În miezul disputelor aprinse și de la noi este răspunsul la întrebarea: au fost alegerile americane „Free and Fair„? Întrebarea pare absurdă dar în contextul actual nu poate fi ușor ocolită. Lectori occidentali, din Europa si de peste Ocean, ne-au explicat pe îndelete, mai ales în primul deceniu de post-comunism, conceptul și condițiile pentru a se da un astfel de verdict după derularea unui proces electoral. 1. Alegătorii trebuiau să nu fie împiedicați în nici un fel să-și exprime liber votul, pentru cine doresc, iar după aceea voturile lor să fie numărate corect. Trebuiau evident evitate fraude de tipul votului multiplu, ceea ce înseamnă că alegătorii trebuiau să fie identificați corect, să se vadă dacă au dreptul de vot, și să nu poată vota de mai multe ori. De asemenea nu trebuiau să apară voturi cu proveniență neclară. Iar atmosfera generală din perioada premergătoare alegerilor să nu defavorizeze pregnant anumiți candidați, adică aceștia să fie tratați relativ echilibrat si corect de către Mass Media.

Strict formal disputa Trump – Biden nu este încă tranșată pentru că echipa primului a înaintat acțiuni în justiție acuzînd o fraudare a votului în statele în care scorul a fost extrem de apropiat, așa numite state balama. Însă e greu de crezut că rezultatul final mai poate fi inversat. Nu pentru că nu ar fi avut loc fraude, deși e aproape imposibil de spus dacă pe ansamblu ele au viciat rezultatul final. Însă e greu de crezut că în contextul actual în care mass media, inclusiv Fox News, l-au decretat pe Joe Biden cîștigător, cînd mulți lideri politici din străinătate, mai ales cei din Europa, încîntați că scapă de Trump s-au grăbit să-l recunoască drept „președinte-ales”, instanțele judecătorești, inclusiv Curtea Supremă, i-ar putea da dreptate actualului președinte. Între altele și pentru că atunci am asista cu siguranță la un val de proteste violente de stradă inițiate de mișcările radicale de stînga. În mod ironic după ce mass media a agitat spectrul unei „băi de sînge” declanșate de simpatizanții lui Trump, vopsiți de regulă în cele mai negative culori, adepți ai supremației albilor, bigoți, sexiști, etc cei gata -gata să reînceapă manifestările violente și distrugerile în stradă, așa cum au tot făcut-o din primăvară încoace, în momentul în care se părea că Donald Trump ar putea cîștiga alegerile, au fost exact ceilalți. Cel mai probabil vor fi decizii care vor atesta faptul că au fost fraude dar că acestea nu au afectat rezultatul final.

Dar să ne reîntoarcem la întrebarea. Sunt numeroase dovezi de frauda, mai ales în Pennsylvania. Ele nu sunt mediatizate de CNN, NY Times, WP, etc pentru că nu este convenabil. Dacă era invers am fi asistat cu siguranță la dezbateri incendiare, la cereri de a se merge pînă la capăt cu investigațiile, sute de reporteri s-ar afla deja pe teren pentru a cerceta plîngerile. Desigur, totul pe fondul unor mari demonstrații în stradă. Republicanii s-au plîns că sămînța acestor fraude a fost de fapt implantată cu luni de zile înainte. Într-o serie întreagă de state Democrații au decis că nu trebuie să mai soliciți neapărat să votezi prin corespondență, caz în care trebuie să te identifici, ci primești acasă automat un formular de vot. În acest fel se introduce o zonă masivă de incertitudine, se pierde controlul asupra voturilor prin corespondență. A doua mare problemă este aceea că tot Democrații se opun categoric ca alegătorii să se identifice în mod obligatoriu cu un ID (un document oficial cu fotografie, precum un permis de conducere), ceea ce cu siguranță în România ar fi considerat ceva straniu. Or, chiar dacă e foarte greu să găsești probe concrete de fraudă în cîteva zile în interiorul unui sistem administrativ, controlat pe toate palierele, de zeci de ani, de Partidul Democrat, așa cum este cazul în Pennsylvania sau Wisconsin, nu poți să nu observi cîteva ciudățenii, între care și faptul că avansul lui Trump din unele state la numărătoare alegătorilor prezenți în persoană (în Pennsylvania era de 600 de mii) s-a evaporat brusc în momentul în care au apărut voturile prin corespondență, care au fost masiv în favoarea lui Biden. O altă curiozitate este că în destule situații au venit din districte în care s-au înregistrat adevărate recorduri în materie de prezență, uneori peste 90%, în condițiile unei medii naționale care rar depășește 50%.

Simpatizanții stîngii, care au tendința să-i trateze pe ceilalti de pe o poziție de neîndoielnică superioritate morala, chiar disprețuitor, spun ironic că pentru că aceștia „nu cred in virus” au venit în persoană la vot în timp alegătorii lui Biden, mult mai luminați, au preferat voturile prin corespondență. Deci nu ar fi nici o surpriză la mijloc. Însă, totuși, în Pennsylvania numărul acestora a crescut cu 1159% (!) față de 2016 iar în Wisconsin a crescut cu 200%. E adevărat, a crescut și prin alte părți, dar nici pe departe atît de mult: în Florida cu 40%, în Texas cu 28%, chiar in New York, un mare bastion Democrat, statul cel mai afectat de pandemie, doar cu 30%. În Massachussetts chiar a scăzut cu 30% deși acolo e o adevărată redută a Democraților, unde în baza acestei logici ar trebui să se teamă de viruși. Una dintre deosebirile dintre cele două state menționate anterior, Wisconsin și Pennsylvania, și celelalte este ca ambele sunt conduse de democrati și sunt „swing states”, state „balama”, în care raportul dintre cele două tabere este echilibrat. Nu este deloc sigur că Trump ar fi cîștigat dacă nu erau atît de multe voturi prin corespondență în state cheie. Dar este cert ca sunt destule elemente de suspiciune Dar este cert ca sunt destule elemente de suspiciune. Suspiciuni (măcar) ar trebui să provoace și faptul că observatorii republicani au fost îndepărtați sau obligați să stea la distanță de locul în care se numărau voturile, încălcîndu-se astfel nu doar legea statului respectiv ci și un ordin judecătoresc emis între timp. În mod normal astfel de situații ar fi trebuit să fie investigate de mass media. Între altele și pentru că o analiză bi-partizană întreprinsă în Congres în 2010, despre care a scris la vremea aceea și New York Times, vedea considera că voturilor prin corespondență sunt vulnerabile la fraudă.

Fraudarea alegerilor, privită în sens larg, a fost în realitate una mult mai amplă și de mai lungă durată. Nu e vorba doar momentului exprimării voturilor și a numărării acestora. Mass media, în cvasi-totalitatea ei, si rețelele sociale în totalitate, i-au fost profund ostile lui Trump. De exemplu chiar Biden plus o puzderie de politicieni și oameni de televiziune l-au făcut direct responsabil de morții din pandemie manipulînd convenabil cifrele și spunînd că criza pandemică din America este printre cele mai grave din lume. Deși situația pandemiei din Statele Unite nu este cu nimic mai rea decît cea din Europa. Dar pentru asta trebuie să aduni corect cifrele. De exemplu recent au fost în aceeași zi 60 mii infectări în Franța, a carei populație este de peste 5 ori mai mică decît cea a Americii, și 120 de mii în Statele Unite, deci ponderat de 3 ori mai puține. Pentru a-l ataca pe Trump mass media a inoculat în capul oamenilor idea că situația din Statele Unite e unică în Occident ca gravitate. În realitate, indiferent de culoarea guvernelor din Vest nici unul nu a avut o rețetă magică. Se vede asta astăzi peste tot în Europa. În afara de asta, deciziile majore se iau la nivelul fiecărui stat. Însă, din nou părtinitor, Trump a fost acuzat de gestiunea dezastruoasă a pandemiei dar nu și Andrew Cuomo, guvernatorul democrat din New York, unde s-au înregistrat cam un sfert din decese. Însă propaganda și-a făcut treaba și astăzi fără să se uite la astfel de detalii oamenii cred în interpretarea care li s-a livrat. În realitate, Donald Trump a plătit un preț electoral din acest punct de vedere dar nu din cauza felului în care a gestionat efectiv criza ci a percepției induse publicului de către mass media privind felul în care a gestionat-o.

Însă mass media americane nu mai sunt de o bună bucată de vreme un observator independent ci o tribună activă anti-Republicană, mai ales anti-Trump, de susținere pe față a Partidului Democrat, așa ceva evident nu se întîmplă. Cîteodată acesta partizanat este de-a dreptul flagrant. Jurnalistul și istoricul Jon Meacham a comentat la postul de televiziune luările de poziție ale lui Joe Biden în timp ce îi scria discursurile. Iar alți trei „analiști”, nelipsiți din studiourilor aceleași televiziuni în timpul campaniei electorale tocmai au anunțat că vor face parte din echipa de tranziție a președintelui ales. Astfel de lucruri trimit în derizoriu celebra misiune de „watch dog”, de „cîine de pază” care supraveghează puterea, pe care jurnaliștii și-o arogă cu mîndrie și despre care se vorbește cu însuflețire în școlile de jurnalism.

Degradarea discursului public și mediatic în epoca Trump

În ciuda diabolizării fără precedent la care a fost suspus de către mass media americane și în general a celor occidentale, inclusiv a cele românești, a ostilității din partea structurilor de forță din stat, precum FBI, Donald Trump, cu toate minusurile sale evidente de personalitate, are meritul de a fi expus o serie întreagă de mituri perpetuate multă vreme pe care alții pînă la el nu au avut curajul să o facă. În destule situații a exagerat. Mai mult tact, ceva mai puțină încredere în infailibilitatea sa, și o mai mare capacitate de a suporta criticile i-ar fi fost cu siguranță de folos. Chiar discuțiile de acum despre fraudarea alegerilor sunt importante pentru că scot în evidență problemele majore existente în sistemul electoral american care se dovedește vulnerabil la fraude în statele în care alegerile sunt foarte strînse. Un sistem în care nu este obligatorie identificarea votanților, în care se aplică prevederi legale foarte diferite, de la stat la stat, privind felul în care se votează sau felul în care sunt gestionate voturile prin corespondență, în funcție de agenda politică a partidului care controlează statul respectiv, generează neîncredere și tensiuni sociale periculoase.

Iar cu fiecare zi în care se vede de la o poștă partizanatul mass media, cel puțin atunci cînd vine vorba de politica internă americană, se dovedesc justificate criticile lui Trump. Eticheta pusă de el, Fake News, este discutabilă dar tratamentul diferit aplicat de mass media Democraților și Republicanilor este evident. La fel de îngrijorătoare este și agenda radicală de stînga promovată în redacțiile unor importante instituții media unde se vorbește deschis despre un nou tip de jurnalism, în cheie „moral corectă”, în care să fie „verificate din punctul de vedere al sensibilității” chiar și articolele de opinie, așa cum a cerut recent sindicatul jurnaliștilor de la New York Times. La fel, cu fiecare zi în care se vede fără dubiu maniera în care principalele rețelele sociale reglementează libertatea de expresie descurajînd ounctele de vedere care se abat de la canoanele stîngii liberale, criticile lui Trump se dovedesc, din nou, justificate.

Dublul standard mediatic a fost regula în ultimii patru ani. Tot ceea ce era de atacat la Trump sau la sprijinitorii săi, uneori justificat, alteori nu, era tratat în mass media sau de către diferitele mișcări civice, cu maximă atenție și intransigență. În timp ce toate acuzele la adresa adversarilor săi, precum Joe Biden, erau ignorate, tratate periferic sau trimise în derizoriu. De pildă mișcarea #MeToo foarte activă și vocală atunci cînd au apărut acuze pe teme sexuale la adresa lui Trump sau Brett Kavanaugh, judecătorul numit de președinte în Curtea Supremă, a devenit brusc foarte tăcută atunci cînd au ieșit public acuzații similare la adresa lui Biden. Dacă mass media nu au avut nici un fel dubiu în legătură cu acuzațiile la adresa lui Trump din Dosarul Steel, care s-au dovedit nu doar nefondate ci fabricate, nu a cercetat sursa acestora, cînd a fost vorba de acuzații grave la adresa lui Hunter și Joe Biden s-au dovedit prea puțin interesate să le prezinte și să le dezbată public, motivînd că fie ar fi vorba de o dezinformare a Rusiei fie că ar fi fost obținute pe căi nelegale. Or, dacă ultimul argument ar fi luat serios în considerație acest lucru ar descuraja aproape orice dezvăluiri majore de presă. Mai mult, Facebook și Twitter au limitat sau chiar au blocat dezvăluirile care-l priveau pe Hunter Biden apărute în New York Post deși atît Mark Zuckerberg cît și Jack Dorsey au recunoscut la audierile din Senat că nu au avut nici un fel de dovezi privind amestecul Moscovei.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro