Sari direct la conținut

Pot sau nu copiii de peste 12 ani din România să facă doza booster? Unii dintre ei au împlinit 6 luni de la schema inițială de vaccinare, dar EMA nu a aprobat încă boosterul

HotNews.ro
Copil vaccinat anti-Covid, Foto: Yasser Al-Zayyat / AFP / Profimedia Images
Copil vaccinat anti-Covid, Foto: Yasser Al-Zayyat / AFP / Profimedia Images

​Copiii din categoria de vârstă 12-15 ani și adolescenții de 16-17 ani din România pot deja să facă doza 3 de vaccin împotriva COVID-19 (booster), având în vedere că unii dintre ei au împlinit deja 6 luni de la schema inițială de vaccinare (primele două doze). Cu toate că nu există încă o decizie a Agenției Europene a Medicamentului în acest sens, însă ea este așteptată cât mai curând, „România a luat decizia vaccinării cu doza booster și pentru categoria 12-15 ani pentru că este un context pandemic, neexistând studii de risc. Condiția e să aibă minimum 6 luni de la schema primară de vaccinare”, arată reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, la solicitarea HotNews.ro.

În România se pot vaccina cu doza booster toate persoanele cu vârsta peste 12 ani, indiferent de istoricul trecerii prin boală, dacă au minimum 6 luni de la schema primară de vaccinare (dozele 1 și 2), au arătat reprezentanții CNCAV, la solicitarea HotNews.ro.

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19

„Noi am elaborat o instrucțiune încă din 28 septembrie, persoanele cu vârsta cuprinsă între 12-18 ani pot efectua, evident, doza de booster în România dacă au mai mult de șase luni de la prima schemă de vaccinare. Am luat această decizie bazându-ne, pe de o parte, pe faptul că sunt persoane din această grupă de vârstă vulnerabile, care sunt în evidență cu afecțiuni cronice și care din punct de vedere imunologic se comportă ca o persoană de peste 18 ani și atunci este absolut firesc să le dăm posibilitatea acestor persoane să își efectueze doza de booster. Deci, toate persoanele cu vârsta de peste 12 ani care au încheiat schema completă de vaccinare și care au cel puțin şase luni pot să se adreseze pentru efectuarea dozei de booster, chiar dacă la nivel de Agenţie Europeană a Medicamentului dozele de booster pentru Pfizer și Moderna sunt autorizate, de fapt, pentru administrare la persoane de peste 18 ani. Ştim în același timp că dozele suplimentare, acele doze adiționale, trei, sunt recomandate celor cu vârsta de peste 12 ani, tocmai că sunt persoane vulnerabile, și pe acest principiu și ținând cont de faptul că celelalte țări care au deja experiență, cum este Israelul, fără să se înregistreze probleme de siguranță, în momentul de față noi permitem persoanelor cu vârsta cuprinsă între 12-18 ani să se prezinte pentru efectuarea dozei de booster”, declara medicul Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, într-o conferință de presă pe 16 decembrie.

Câți copii din România au făcut deja boosterul

În România s-au vaccinat deja cu doza booster câteva sute de copii între 12 și 15 ani și câteva mii de adolescenți din grupa de vârstă 16-18 ani (Sursa: date transmise de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 la solicitarea HotNews.ro):

  • grupa de vârstă 12-15 ani – 851 de persoane vaccinate cu doza booster.
  • grupa de vârstă 16-17 ani – 5.709 persoane vaccinate cu doza booster.

Copiii din grupa de vârstă 12-15 ani se pot vaccina din 1 iunie, ceea ce înseamnă că din decembrie pot face boosterul

Copiii din grupa de vârstă 12-15 ani din România se pot vaccina din 1 iunie, ceea ce înseamnă că din decembrie pot face și doza booster – în cazul celor care s-au vaccinat cu prima doză la 1 iunie și cu doza 2 la 21 iunie, doza booster se poate face începând din 21 decembrie.

Vaccinarea cu booster a adolescenților de 16-17 ani a început în primăvară, astfel că aceștia au putut face booster-ul mai devreme.

Singurele vaccinuri aprobate în acest moment pentru a fi administrate sub vârsta de 18 ani sunt Comirnaty (vaccinul produs de Pfizer-BioNTech) și Spikevax (Moderna).

În România, administrarea dozei a treia de vaccin împotriva COVID-19 (booster) a început pe 28 septembrie anul trecut, la persoanele care au împlinit minimum 6 luni de la a doua doză de vaccin. Autoritățile au decis atunci ca vaccinarea cu doza 3 să se facă doar cu vaccin pe baza tehnologiei ARN mesager, produs de Pfizer-BioNTech sau Moderna, inclusiv în cazul celor vaccinați inițial cu AstraZeneca.

La acel moment, vaccinarea copiiilor din grupa de vârstă 12-15 ani ieșea oricum din discuție, deoarece imunizarea acestora a început în România la 1 iunie (cu vaccin Pfizer), iar din 2 august a fost posibilă și vaccinarea cu serul Moderna la această categorie de vârstă.

În ceea ce privește adolescenții de 16-17 ani, vaccinarea acestora împotriva COVID-19 a fost posibilă în România încă din primăvara trecută – așa se explică și numărul mai mare al celor care au efectuat deja doza booster, deoarece numărul celor care au împlinit 6 luni de la schema inițială este mai mare decât la 12-15 ani.

Boosterul pentru copii, primul pas din campania de vaccinare COVID făcut de România înaintea unei recomandări a EMA

România a decis să demareze vaccinarea cu doza booster a copiilor înaintea unei recomandări în acest sens a Agenției Europene a Medicamentului, recomandare care este așteptată însă să vină în orice moment.

Ieri, vaccinarea cu doza booster a copiilor din grupa de vârstă 12-15 ani cu vaccinul Pfizer a fost aprobată în Statele Unite de către FDA, Agenţia pentru alimente şi medicamente din SUA.

Practic, decizia României de a administra doza booster este prima din campania de vaccinare împotriva COVID-19 luată fără a mai aștepta o recomandare fermă din partea Agenției Europene a Medicamentului, care va veni însă cu siguranță într-un timp foarte scurt.

Puține țări au ales să înceapă administrarea booster la copiii peste 12 ani înaintea deciziei EMA: Malta, Austria și Israel.

Vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani începe în a doua jumătate a acestei luni

România va începe, în a doua jumătate a lunii ianuarie, și vaccinarea cu schema inițială a copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani. Singurul vaccin aprobat în acest moment pentru copiii mai mici de 12 ani este Comirnaty, vaccinul produs de Pfizer-BioNTech.

Vaccinarea copiilor se va face cu vaccin pediatric, un alt tip de vaccin decât cel pentru adulți. Primele doze de vaccin pediatric Pfizer vor ajunge în țara noastră în prima jumătate a acestei luni.

Vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani se va face în cabinete de vaccinare organizate în centre de vaccinare – vorbim doar despre centre de vaccinare care folosesc vaccin Pfizer – a precizat luna trecută Valeriu Gheorghiță, într-o conferință de presă.

De asemenea, vaccinarea se va putea face și în cabinetele medicilor de familie care administrează vaccin Pfizer.

Platforma de programare și registrul național de vaccinări au fost optimizate pentru debutul vaccinării la această grupă de vârstă.

Schema de vaccinare la copiii de 5-11 ani înseamnă două doze de vaccin la interval de 21 de zile.

Țara noastră se așteaptă însă să vaccineze doar 20% dintre copiii sub 12 ani, potrivit Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19, document elaborat de Ministerul Sănătății, „date fiind studiile existente ce relevă un grad crescut de reticență parentală”, se arată în document

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro