Skip to content

„Prădător sexual care și-a folosit averea și puterea pentru a-și vâna victimele”. Magnat din lumea modei, condamnat la ani grei de închisoare

Peter Nygard, fondatorul uneia dintre cele mai mari mărci de îmbrăcăminte din Canada, a fost condamnat luni la 11 ani de închisoare pentru patru capete de acuzare de agresiune sexuală asupra unor femei și a unei fete din Toronto, informează agenția France Presse.

El va fi eliberat în aproximativ șase ani și jumătate, cu luarea în considerare a timpului petrecut în arest preventiv, sau mai devreme dacă i se va acorda eliberarea condiționată.

Nygard, în vârstă de 83 de ani, este „o poveste de succes canadiană care a mers foarte prost”, a declarat judecătorul Robert Goldstein, de la Curtea Superioară de Justiție din Ontario, la pronunțarea sentinței.

Înaltul magistrat l-a descris drept „un prădător sexual”, adăugând că „dl. Nygard și-a folosit averea, puterea și profilul pentru a-și vâna victimele”.

Purtând, în sala de judecată, un hanorac închis la culoare și un dispozitiv pentru protecția ochilor, Nygard nu a părut să reacționeze la pronunțarea sentinței.

El a fost condamnat în noiembrie 2023 pentru că s-a folosit de statutul său de șef al unuia dintre cei mai mari producători de îmbrăcăminte pentru femei din Canada pentru a agresa sexual trei femei și o fată de 16 ani, între anii 1988 și 2005.

Conform depozițiilor din proces, acesta le-a invitat pe femei în birourile opulente ale firmei sale din Canada, sub pretextul unor oportunități de a lucra în domeniul modelingului sau de altă natură, doar pentru a se trezi apoi captive într-un dormitor de la ultimul etaj, dotat cu o cadă cu hidromasaj, unde le-a agresat.

Cazul marchează prăbușirea spectaculoasă a unui bărbat care a vândut bluze și pantaloni marilor magazine, precum și în propriile sale outlet-uri, și a organizat petreceri fastuoase în casele sale din Bahamas – un teren de inspirație mayașă cu vulcani falși – și din Los Angeles.

Procurorii au solicitat ca Nygard să fie încarcerat pentru cel puțin 15 ani, în timp ce apărarea, invocând vârsta înaintată și sănătatea precară a acestuia, a cerut eliberarea magnatului în termen de doi ani.

În decizia sa de condamnare, judecătorul a menționat un nivel ridicat de „violență, degradare și (durata) acestor agresiuni sexuale, (precum și) manipulările folosite pentru a aduce victimele în (apartamentul său) privat”.

Mai mult, Nygard nu și-a moderat comportamentul de-a lungul anilor, a mai motivat judecătorul.