Sari direct la conținut

Pravda anunță că rușii vor avea în curând HIMARS-urile lor: „Sunt chiar mai bune decât ale NATO”

HotNews.ro
Lansator multiplu de rachete Tornado-S, Foto: Kirill KUDRYAVTSEV / AFP / Profimedia
Lansator multiplu de rachete Tornado-S, Foto: Kirill KUDRYAVTSEV / AFP / Profimedia

Forțele armate ale Rusiei au început să primească un lansator multiplu de rachete comparabil cu sistemele americane HIMARS, scrie Pravda.ru, citând un expert militar în acest sens.

„Operațiunea militară specială a arătat importanța armelor de înaltă precizie. Armata rusă deține rachete de croazieră Kalibr și Kinzhal hipersonice, făcând din Federația Rusă un lider mondial. Cu toate acestea, sistemele HIMARS folosite de Forțele Armate ale Ucrainei nu pot fi decât de invidiat”, notează jurnaliștii de la Pravda.

Vestea bună, potrivit jurnaliștilor ruși: trupele Moscovei aveau 20 de lansatoare multiple Tornado-S înainte de declanșarea războiului pe 24 februarie iar acum forțele rusești au început să primească noi „livrări active” ale acestor arme.

Pravda îl citează în acest sens pe Alexei Lenkov, un „expert militar” și redactor al revistei „Arsenalul Patriei”, care susține că aceste lansatoare multiple de rachete rusești sunt „un fel de analog” al HIMARS-urilor de fabricație americană și „vor deveni în curând principalul tip de armă” pe care le vor folosi forțele armate ruse în atacuri cu rachete.

Expertul militar citat afirmă că sistemele rusești sunt mai bune decât cele NATO

În acest sens, Lenkov mai afirmă că este în curs modernizarea a două tipuri de rachete pentru a „rafina precizia” sistemelor Tornado-S pe care industria rusă de armament le-au proiectat în anii 2000 și care au intrat oficial în dotarea forțelor armate ale Moscovei în 2011.

„Când aceste sisteme sunt aduse la perfecțiune conform principiului ‘one shot – one tank’, cred că producția lor în masă va fi în sfârșit gata”, mai spune acesta.

El a remarcat de asemenea importanța creșterii ratei de supraviețuire a sistemelor rusești, „deși în ceea ce privește acest indicator suntem înaintea sistemelor analog ale țărilor NATO”.

„Dar trebuie să îmbunătățim caracteristicile la valori și mai impresionante”, subliniază expertul militar rus.

„În general, accentul se pune acum pe crearea de arme fiabile și muniție de înaltă precizie. Ele ar trebui să devină principalul tip de muniție. Dacă se stabilește o astfel de producție în masă, acest lucru le va reduce în general costul”, mai afirmă acesta.

Urmărește ultimele evoluții din a 274-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro