Sari direct la conținut

Prefectul Bucureștiului: Există suspiciuni că retrocedarea unei părți din Parcul IOR a fost realizată prin utilizarea unor documente false

HotNews.ro
Defrișări IOR - februarie 2022, Foto: Hotnews / Catiușa Ivanov
Defrișări IOR - februarie 2022, Foto: Hotnews / Catiușa Ivanov

Există suspiciuni că retrocedarea unei părți din Parcul IOR a fost realizată prin utilizarea unor documente false, a declarat, marți, prefectul Bucureștiului, Rareș Hopincă. Acesta spune că suspiciunea apare într-un raport al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietății. Hopincă spune că va sesiza Parchetul.

„Am constatat că există suspiciuni că retrocedarea unei părți din Parcul Ior a fost realizată prin utilizarea unor documente false. După depunerea acțiunii în instanță, de către mine, în octombrie 2023, pentru anularea dispozițiilor de retrocedare a parcului IOR, am solicitat Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietății (ANRP) să desfășoare un control de fond pe toate documentele ce au stat la baza celor dispoziții pentru retrocedarea unei părți din Parcul IOR. Ieri am primit raportul ANRP, realizat în 4 luni, care a verificat o serie întreagă de documente de la multe instituții ale statului și o serie de documente primite în timpul controlului de la persoane fizice. Constatările din raport sunt extrem-extrem de grave”, a explicat Hopincă.

Prefectul spune că din rațiuni ce țin de startegia în cadrul procesului, pentru a maximiza șansele de a anula cele două dispoziții emise ilegal, nu va da publicității raportul, dar documentul arată că există suspiciuni de falificare a unor semnături în dosarul de retrocedare.

„Retrocedarea Parcului IOR, după cum am intuit analizând dosarele aflate la dispoziția Instituției Prefectului și mai ales după cum reiese din acest raport, s-a făcut într-o manieră abuzivă, fiind constatat un lung șir de posibile infracțiuni și încălcări ale procedurilor stabilite de lege. Din punctul meu de vedere, una dintre cele mai grave infracțiuni stabilite în această procedură este constatarea unor semnături ce par a fi false. Sunt multe astfel de constatări”, a declarat Hopincă.

Prefectul spune că va trimite raportul către instituțiile abilitate ale statului pentru a continua investigațiile.

Prefectul Municipiului București, Rareș Hopincă, a atacat în octombrie anul trecut în instanță dispoziția de retrocedare a celor circa 12 ha din Parcul IOR. Acesta spunea la vremea respectivă că a găsit mai multe elemente vădite de nelegalitate, iar retrocedarea a fost abuzivă.

„În urma analizei celor două dispoziții privind retrocedarea acestor 12 ha, parte din Parcul IOR, am decis să le atac în instanță și să cer anularea lor. În opinia mea există elemente vădite de nelegalitate în ceea ce privește întocmirea și aprobarea lor de primarul general al municipiului București, în anul 2005. Din punctul meu de vedere acest teren de 12 ha trebuie să rămână în domeniul public al Municipiului București. Acest teren nu putea fi retrocedat niciodată, iar retrocedarea din 2005 a fost abuzivă”, a declarat prefectul Rareș Hopincă la vremea respectivă.

Prefectul a spus atunci că principalul motiv de nelegalitate este că terenul a fost retrocedat pe Legea 10, deși era teren arabil.

„Aceste 12 ha fac parte dintr-un corp de 767 de teren arabil constituit în anul 1921 în proprietatea unui cetățean numit Ivan Gruef. În anul 1945, statul român expropriază acest teren arabil în suprafață de 12 ha de la numiții Ivan Gruef și Elena Cantacuzino, în baza Legii 187/1945 privind reforma agrară. Este foarte important de menționat acest lucru, acest teren a fost tot timpul teren arabil. În anul 2005, ingnorându-se faptul că a fost teren arabil. Acest teren a fost retrocedat în baza Legii 10/2001 și nu pe baza Legii 18/1991, cum cere în mod explicit legea. Este un element vădit de nelegalitate pe care instanța l-a constatat deja la fond, în procesul intentat de Primăria Sectorului 3 și care trebuie să ducă fără niciun fel de dubiu la anularea acestor dispoziții de retrocedare”, a explicat Hopincă.

În plus, acest teren, de la momentul exproprierii sale în 1945, a fost tot timpul domeniul public al statului, a mai spus prefectul.

„A fost parc. Din fericire, Google are o memorie foarte bună. Dacă vom căuta imaginile din 2003-2005, vom vedea că aici au fost alei și nu în mod abuziv, cum susține Primăria Generală, că era câmp, neafectat de nicio investiție publică. Acest teren a fost domeniul public al statului și el trebuie să redevină domeniul public al statului. Am încredere că aceste dispoziții vor fi anulate fiindcă suntem cu dreptatea în mână. Rog Grupul de Inițiativă Civică Parcul IOR, rog ONG-urile de mediu, cetățenii interesați de salvarea parcului să facă cerere de intervenție în dosar pentru a prezenta elemente în plus față de elementele prezentate de noi, dacă au. Dacă primarul general consideră, cum a declarat în repetate rânduri, că acest teren este domeniul public al statului are ocazia să spună acest lucru în instanță, în cazul procesului intentat de noi”, a mai spus Rareș Hopincă.

Tot toamna trecută, proprietarii celor 12 hectare retrocedate în Parcul IOR au fost amendați de Primăria Capitalei, prin Poliția Locală, cu 35 milioane de euro pentru diminuarea spațiului verde, a anunțat atunci primarul general, Nicușor Dan. Amenda a fost dată pentru că pe o suprafață de 9.000 mp din spațiul verde au fost scoși arborii și iarba și zona a fost nivelată.

Amenda a fost dată în baza Legii 24/2007 privind spațiile verzi.

„Aici am avut de a face cu o bătaie de joc la adresa cetățenilor și a interesului public, care în sfârșit este penalizată de autoritatea publică. Este vorba de un articol din Legea 24/2007 care interzice reducerea suprafețelor de spațiu verde și este foarte important ca acest articol să rămână în Legea 24, atât prin anumite propuneri care s-au făcut la Codul Urbanismului cât și de modificare a Legii 24, care sunt dezbătute în Parlament, acest articol ar urma să dispară. Este un articol care penalizează schimbarea destinației spațiului verde sau reducerea suprafeței spațiului verde cu o sumă între 10.000 și 20.000 lei/mp”, a explicat Nicușor Dan.

15 incendii pe suprafața retrocedată în mai puțin de doi ani

De la începutul anului 2022 până la finalul lunii august 2023, pe cele circa 12 ha retrocedate în Parcul IOR, au avut loc 15 incendii, în care au ars peste 2 ha din spațiul verde, potrivit datelor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență București Ilfov la solicitarea HotNews.ro. La 11 din cele 15 incendii, cauza probabilă stabilită de pompieri este că focul ar fi pornit de la o țigară, două incendii au pornit din cauza focului pus intenționat, iar la restul de la foc făcut pe spațiul verde, care a scăpat de sub control, se arată în răspunsul transmis de pompieri la solicitarea Hotnews.ro.

În ultimii 2 ani, zeci de arbori de pe bucata retrocedată din parcul IOR, aproape 12 ha, s-au tăiat încât din parc se văd blocurile de pe bd. Nicolae Grigorescu, deși înainte era „pădure” acolo. Cetățenii din zonă au alertat Poliția Locală care i-a amendat pe făptași, însă amenda maximă este de 100 lei pentru persoane fizice, iar în 15 zile poate fi plătit jumătate din minim, respectiv 25 de lei. În afară de aceste amenzi simbolice, autoritățile nu au făcut nimic pentru a opri măcelul arborilor. Anul trecut, suprafețe importante din spațiul verde au luat foc, iar zeci de copaci s-au uscat în mod misterios, fiind găurit trunchiul.

Reamintim că cele circa 12 hectare de spațiu verde au fost retrocedate în 2005, iar anul trecut proprietarii sau chiriașii au anunțat că doresc să construiască acolo un parc de distracții.

În 2009 cele circa 12 hectare retrocedate din Parcul IOR erau amenajate ca parc. O arată și mai multe imagini din istoria Google Maps – Street View. Se văd aleile, trandafirii frumos întreținuți, iarba tunsă, mobilierul urban.

Ulterior, devenind proprietate privată, spațiul verde nu a mai fost întreținut fiind lăsat în paragină. De la începutul acestui an, zeci de copaci au fost tăiați fără aviz, iar locuitorii din zonă luptă pentru salvarea parcului.

Reamintim că cele circa 12 hectare de spațiu verde au fost retrocedate în 2005.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro