Prefectul de Cluj Mircea Abrudean și familia, testați pozitiv cu coronavirus
Prefectul de Cluj Mircea Abrudean și familia, inclusiv băiețelul de 9 luni au fost testați pozitiv cu cornavirus, a informat oficialul, duminică, potrivit Mediafax.
„În cursul serii de 4 iulie am fost cu băiețelul nostru de 9 luni la UPU Pediatrie, pentru că avea febră, care am crezut inițial că are legătură cu ieșitul dințișorilor. După consultul de specialitate, medicii au constatat că are faringo amigdalita. Având în vedere simptomatologia, a fost recoltat pentru testare Covid19. Rezultatul a venit în după-amiaza de 5 iulie pozitiv, motiv pentru care ne-am testat și eu și soția mea, ambele rezultate fiind pozitive, cu toate că suntem asimptomatici.
În cursul acestei dimineți ne vom interna cu toții la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase. Ancheta epidemiologică este în curs de realizare de către DSP Cluj.
Consider că este extrem de importanta transparenta, așa cum am procedat și până acum în comunicarea publică.
Vreau sa îi îndemn încă o dată pe toți clujenii sa fie responsabili, sa se prezinte la medic atunci când prezintă simptome, iar celor care încă pun la îndoiala existența acestui virus, sa se gândească de două ori înainte de a face astfel de afirmații.
Am toată încrederea în sistemul nostru medical, care a avut rezultate excelente până acum și sunt convins că vom trece cu bine peste această perioadă!”, spune Abrudean.