Sari direct la conținut

Preluarea Credit Suisse de către UBS Group, anchetată de procurorii elvețieni / În vizor sunt de la directorii băncilor până la oficialii guvernamentali

HotNews.ro
Credit Suisse, Foto: Juergen Hasenkopf / Alamy / Profimedia Images
Credit Suisse, Foto: Juergen Hasenkopf / Alamy / Profimedia Images

Procurorul federal al Elveției a deschis o anchetă cu privire la preluarea Credit Suisse, susținută de stat, de către UBS Group, scrie duminică Financial Times, potrivit Reuters.

Procurorul din Berna analizează potențialele încălcări ale dreptului penal elvețian de către oficialii guvernamentali, autoritățile de reglementare și directorii celor două bănci, care au convenit luna trecută asupra unei fuziuni de urgență, arată articolul FT, citând autoritatea.

Au fost „numeroase aspecte ale evenimentelor din jurul Credit Suisse” care meritau investigate și care trebuiau analizate pentru „identificarea oricăror infracțiuni care ar putea intra în competența [procurorului]”, se mai spune în raport.

Procurorul federal al Elveției și Credit Suisse nu au răspuns imediat la o solicitare de comentarii a Reuters.

Luna trecută, UBS a achiziționat rivalul Credit Suisse într-o tranzacție în valoare de 3 miliarde de franci elvețieni (3,3 miliarde de dolari).

Acordul include 100 miliarde de franci elveţieni (108 miliarde de dolari) sub formă de asistenţă privind lichiditatea pentru UBS şi Credit Suisse.

Autorităţile s-au străduit să salveze banca cu o istorie de 167 de ani, care se numără printre cei mai mari administratori de avere din lume, după prăbuşirea băncilor americane Silicon Valley Bank şi Signature Bank.

UBS a fost supusă presiuni din partea autorităţilor elveţiene să preia rivalul său local, pentru a ţine criza sub control, au spus două persoane care cunosc problema.

Datând de la mijlocul secolului al XIX-lea, UBS este cea mai mare bancă din Elveția, cu o valoare de piață de 60 de miliarde de franci elvețieni și este cel mai mare administrator de avere din lume.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro