Skip to content

Premieră: Două modele AI au obținut 100% la cel mai prestigios concurs de matematică

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Obținerea unui scor perfect la cel mai prestigios concurs de matematică din lume era, în trecut, apanajul câtorva tineri geniali în fiecare an, dar, pentru prima dată, și inteligența artificială a reușit să obțină un scor perfect, transmite France Presse.

Doi giganți ai industriei tehnologice chineze, Huawei și Xiaohongshu, au anunțat că modelele lor de AI au obținut fiecare 100% la întrebările puse în cadrul Olimpiadei Internaționale de Matematică (OIM) din iulie.

Acestea sunt primele laboratoare de AI care și-au făcut publice rezultatele, dar și alte companii din întreaga lume ar putea urma acest exemplu în zilele următoare.

„Suntem încântați de acest rezultat, deoarece obținerea unui scor perfect la IMO este extrem de dificilă”, a transmis Xiaohongshu, al cărui model „dots-note-3.0” a participat la competiție.

Niciun model AI nu obținuse până acum scor perfect

„Până în prezent, niciun model lingvistic de mari dimensiuni (LLM)”, tehnologia care stă la baza instrumentelor de AI, precum agenții conversaționali, „nu obținuse vreodată un scor perfect în cadrul procesului oficial de evaluare al olimpiadei”, a subliniat compania, cunoscută pentru rețeaua sa socială RedNote.

Anul acesta, 666 de concurenți umani din diferite țări au participat la probele OIM organizate la Shanghai (estul Chinei). Șapte dintre ei au obținut un scor perfect, conform clasamentului oficial al rezultatelor.

Participanții la olimpiadă, organizată în fiecare an într-un oraș diferit, trebuie să aibă vârsta sub 20 de ani.

Evoluția AI: Argint în 2024, aur în 2025, perfecțiune în 2026

Companiile din domeniul tehnologiei au primit subiectele abia după ce candidații în carne și oase au susținut proba, iar răspunsurile lor trebuiau trimise într-un termen stabilit.

„În timpul testelor, orice formă de intervenție umană a fost strict interzisă”, iar soluțiile obținute au fost transmise organizatorilor pentru corectare, a precizat Xiaohongshu, care a încercat această experiență pentru prima dată.

Progresele AI au fost rapide: la olimpiada din 2024, Google a obținut un scor de nivel medalie de argint, rezolvând patru dintre cele șase probleme în două-trei zile.

Iar în 2025 modelele dezvoltate de companiile americane Google și OpenAI au atins scoruri de nivelul medaliei de aur, dar fără a egala performanțele a cinci concurenți umani care au obținut 100% în cadrul ediției respective.

Limita AI a trecut mult dincolo de matematica olimpiadei

Deedy Das, partener în cadrul fondului american de investiții Menlo Ventures, a anunțat, de asemenea, că a testat patru modele de IA de ultimă generație cu subiectele din cadrul OIM din acest an.

Acestea, dezvoltate de laboratoarele americane OpenAI și Anthropic, de start-up-ul Axiom Math, precum și de „Kimi K3” al companiei chineze Moonshot AI, au obținut 42 de puncte din 42, a precizat el pe LinkedIn.

„Limita inteligenței artificiale s-a extins oficial mult dincolo de matematica OIM”, a concluzionat el.