Sari direct la conținut

Premieră la premiul de film LUX: Publicul poate vota pelicula preferată / Sunt nominalizate ”Încă un rând”, ”Colectiv” și ”Corpus Christi”

HotNews.ro
Another Round, Foto: Samuel Goldwyn Films / Everett / Profimedia
Another Round, Foto: Samuel Goldwyn Films / Everett / Profimedia

Premiul pentru film al Parlamentului introduce o schimbare în acest an: publicul poate alege împreună cu eurodeputații câștigătorul Premiului european de film al publicului LUX, informează un comunicat transmis de PE.

Cele trei filme aflate în competiție sunt:

  • Încă un rând – de Thomas Vinterberg (coproducție Danemarca/Țările de Jos/Suedia)
  • Colectiv – de Alexander Nanau (coproducție România/Luxemburg)
  • Corpus Christi – de Jan Komasa (coproducție Polonia/Franța)

Cetățenii pot vota pentru cele trei pelicule pe luxaward.eu. Cum puteți vota pentru Premiul de film al publicului LUX

  • Votarea este deschisă pe site-ul www.luxaward.eu până la 11 aprilie 2021
  • Puteți acorda fiecărui film una până la cinci stele
  • Punctajul poate fi modificat de un număr nelimitat de ori până la încheierea votării. Doar ultimul vot contează.

Clasamentul final va fi stabilit prin combinarea votului publicului și al eurodeputaților, fiecare grup având o pondere de 50 %. Filmul câștigător va fi anunțat în timpul ceremoniei de decernare a Premiului publicului LUX, care va avea loc la 28 aprilie 2021 la sediul Parlamentului European.

Încă un rând al regizorului danez Thomas Vinterberg (titlul original Druk)

Ați auzit de teoria obscură a unui psiholog norvegian care susține că o cantitate mică de alcool în sânge ne face mai deschiși la minte, mai creativi și ne dă un sentiment de fericire? Patru profesori de liceu testează această teorie: la început, pare a fi o soluție la criza vârstei mijlocii, dar apoi lucrurile scapă de sub control. Filmul lui Vinterberg nu vorbește doar despre consumul de alcool, ci are un mesaj mai profund despre cum să înfruntăm suișurile și coborâșurile vieții și să fim sinceri în legătură cu ele.

Colectiv al regizorului român Alexander Nanau (titlul original Colective)

Acest documentar răscolitor este intitulat după numele unui club de noapte din București, unde în 2015 un incendiu tragic a ucis 27 de tineri, alți 180 fiind răniți. Documentarul urmărește o echipă de jurnaliști care investighează motivul pentru care 37 dintre victimele arsurilor au murit în spitale, deși rănile nu erau atât de grave încât să le pună viața în pericol. Ei dezvăluie nepotismul și corupția înfiorătoare, care costă vieți omenești, dar arată totodată că oameni hotărâți și curajoși pot răsturna sistemele corupte.

Corpus Christi al regizorului polonez Jan Komasa (titlul original Boże Ciało)

Filmul se bazează parțial pe povestea reală a unui tânăr condamnat care trăiește o experiență spirituală transformatoare și dorește să devină preot. Printr-o răsturnare neașteptată de situație, ajunge să conducă o parohie dintr-un sat polonez izolat. Pe măsură ce se derulează firul poveștii, el se confruntă cu un secret tragic care macină întreaga comunitate. Prin povestea acestui predicator carismatic, Komasa se întreabă ce anume creează o comunitate umană și de ce ne lăsăm influențați de lideri falși sau adevărați.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro