Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara noastră.
„Vreau să invit toți cetățenii români din Republica Moldova să meargă neapărat să-și exercite dreptul de vot. România este un partener foarte important pentru Republica Moldova. România întotdeauna ne-a ajutat și a intervenit în cele mai dificile momente”, a afirmat șeful guvernului de la Chișinău, potrivit portalului de știri NewsMaker.
„Cred că avem obligația cetățenească să participăm la aceste alegeri. Am spus același lucru și atunci când trebuia să mergem la vot pentru europarlamentare. Trebuie să fim cetățeni responsabili și să mergem la vot”, a adăugat Dorin Recean.
În contextul scrutinului de duminică, Inspectoratul General al Poliţiei din Republica Moldova a anunţat că a mobilizat poliţişti pentru a asigura ordinea publică şi paza secţiilor de votare.
Sursa citată notează că autoritățile de la București au decis constituirea a 59 secții de votare pe întreg teritoriul Republicii Moldova pentru alegerile prezidențiale din acest an.
În Chișinău vor fi deschise 16 secții de votare.
Românii din Republica Moldova vor avea la dispoziție trei zile pentru a-și exprima votul: pe 22, 23 și 24 noiembrie, amintește NewsMaker.