Premierul Irlandei de Nord, Arlene Foster, își anunță demisia

Prim-ministrul unionist al Irlandei de Nord, Arlene Foster, și-a anunțat demisia miercuri după tensiunile din partidul său legate de consecințele Brexitului asupra provinciei britanice, potrivit AFP.

Arlene Foster, cheia negocierilor privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, a anunțat că va demisiona din funcția de șef al partidului său, DUP, la sfârșitul lunii mai și din postul său de șef al guvernului local la sfârșitul lunii iunie.

Revolta a venit din interiorul propriului său partid. Reprezentanții unioniști din Irlanda de Nord din Parlamentul local și din cel londonez au formulat o petiție împotriva celei care a guvernat Ulsterul timp de șase ani. Arlene Foster a demisionat pentru că nu a fost suficient de fermă, spun aleșii, împotriva lui Boris Johnson și nu a obținut abandonarea protocolului nord-irlandez care guvernează relațiile comerciale după Brexit.

Pentru a scăpa de un vot de încredere pe care știa că îl va pierde, Foster a preferat să se retragă și să anunțe, miercuri, că va renunța la președinția Partidului Democrat Unionist (DUP) pe 28 mai, iar la postul de premier la sfârșitul lunii iunie. „Viitorul unionismului și al Irlandei de Nord nu poate fi o nouă diviziune”, a avertizat ea, anunțându-și plecarea.

Plecarea sa vine într-un moment dificil pentru Irlanda de Nord, unde Brexit-ul a stârnit tensiuni după trei decenii de violență între catolici care sunt în favoarea reunificării cu Irlanda și protestanți în favoarea coroanei britanice.

Aceste ciocniri, în care a intervenit armata britanică, au lăsat aproximativ 3.500 de morți până la acordul de pace de Vinerea Mare din 1998.

Arlene Foster, în vârstă de 50 de ani, fidelă coroanei britanice, a revenit în funcția de prim-ministru al Irlandei de Nord în ianuarie 2020, trebuind să renunțe la funcția sa, prinsă într-un scandal privind gestionarea subvențiilor pentru energiile regenerabile .

După Theresa May, Arlene Forster este cel de-al doilea prim-ministru care demisionează din cauza Brexitului. O schimbare ironică, din păcate, pentru că ea și partidul său, DUP, aliați ai conservatorilor, au provocat căderea șefului guvernului britanic (May) prin respingerea acordului – mult mai favorabil Belfastului – pe care aceasta îl negociase cu Jean-Claude Juncker.

Victoria la scor a lui Boris Jonhson la alegerile din 2019, care a făcut inutilă formarea unei coaliții, a pus capăt rolului DUP în guvern.