Sari direct la conținut

Premierul slovac propune 500 de euro pentru vârstnicii vaccinaţi cu doza ''booster'' / Cum vor putea folosi banii?

HotNews.ro
Vaccinare impotriva COVID-19, Foto: Dr. P. Marazzi / Sciencephoto / Profimedia Images
Vaccinare impotriva COVID-19, Foto: Dr. P. Marazzi / Sciencephoto / Profimedia Images

Ministerul de Finanţe slovac a propus joi ca persoanele cu vârste de peste 60 de ani care se vaccinează anti-COVID-19 cu doza ”booster” să primească un cec de 500 de euro pe care să-l poată folosi în sectorul cultural sau în cel gastronomic, ca măsură de impulsionare a vaccinării relativ reduse în Slovacia, de aproximativ 45% în prezent, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

”Puţini pensionari se vaccinează cu a treia doză. Am încredere că vom încuraja aceste persoane să se vaccineze cu doza a treia. Este ceva vital pentru noi”, a declarat ministrul Igor Matovic, adăugând însă că propunerea mai trebuie dezbătută şi în parlament.

Dacă această iniţiativă nu va avea succes, el a ţinut să precizeze că va susţine instituirea vaccinării obligatorii. ”Prioritar este să convingem, pentru că nu am reuşit prin argumente”, a recunoscut ministrul slovac de finanţe, care a fost premier în guvernul precedent.

Însă propunerea sa a provocat deja opinii divergente în cadrul coaliţiei de patru partide care formează guvernul de la Bratislava.

Slovacia este în prezent ţara cu cea mai ridicată rată de infectare cu coronavirus în lume, înregistrând în ultimele şapte zile 1.425 de cazuri de COVID-10 la 100.000 de locuitori. Numărul pacienţilor COVID-19 spitalizaţi era joi de 3.394, în 82% din aceste cazuri fiind vorba despre persoane care nu s-au vaccinat cu schema completă, iar 26% dintre aceşti pacienţi sunt în stare gravă.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro