Sari direct la conținut

Premierul Ungariei le recomandă psihoterapia celor care îl numesc „cățelușul lui Putin”

HotNews.ro
Banner anti-Orban la Praga, Foto: Deml Ondřej / ČTK / Profimedia
Banner anti-Orban la Praga, Foto: Deml Ondřej / ČTK / Profimedia

Premierul Ungariei, Viktor Orban, le recomandă psihoterapia celor care îl numesc „cățelușul lui Putin”, scrie agenția ungară MTI.

Orban a făcut aceste declarații în Antalya, unde a participat la Forumul Diplomatic de la Antalya (ADF), la invitaţia preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, și unde a spus că nu se întrevede nicio ieşire din războiul din Ucraina, iar asta paralizează politica europeană, și că timpul este de partea Rusiei.

Şeful guvernului de la Budapesta a vorbit şi despre faptul că deseori este numit „căţeluşul lui Putin”, respectiv un cal troian, scrie MTI, conform News.ro.

  • „Aş recomanda psihoterapia pentru asta. Asta nu este o dezbatere politică”, a declarat Viktor Orbán.

Premierul Ungariei a susținut că el nu priveşte războiul din Ucraina prin ochelari ucraineni sau prin ochelarii lui Putin, ci prin ochelari maghiari: „Eu trebuie să reprezint ţara şi naţiunea mea, şi eu ştiu care este interesul maghiarilor. Dacă ceva este bine pentru maghiari, eu susţin acel lucru, dacă nu este bine pentru ei, eu mă opun. Este foarte simplu”.

CITEȘTE ȘI:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro