Sari direct la conținut

Premiile Muzeului Național al Literaturii Române, editia a XI-a

HotNews.ro
Premiile MNLR, Foto: Poster
Premiile MNLR, Foto: Poster

Muzeul Național al Literaturii Române a decernat joi, 28 noiembrie 2019, în cadrul unei gale festive, premiile pe care le acordă anual unor personalități ale literelor și culturii românești și străine.

Manifestarea, ajunsă la cea de-a XI-a ediție, își propune promovarea şi premierea celor mai importante titluri din domeniul filologiei. Lucrările premiate se referă la apariţiile editoriale din anul 2018.

Prin aceste premii, Muzeul Național al Literaturii Române susține promovarea interesului pentru ediții critice, pentru zone de nișă și din ce în ce mai puțin frecventate ale cercetării literare, precum memorialistica, istoria literară, filologia clasică, eseul critic. MNLR își propune, în egală măsură, ca, prin acordarea acestor premii, să încurajeze activitatea tinerilor cercetători, se arata in comunicatul institutiei.

Juriul, format din acad. Eugen Simion, prof. univ. dr. Mircea Martin, prof. univ. dr. Silviu Angelescu, prof. univ. dr. Caius Dobrescu, conf. univ. dr. Ioan Cristescu, a decis acordarea următoarelor premii:

Premiul Perpessicius a revenit ediției Școala Ardeleană. Antologie de texte alcătuită și coordonată de Eugen Pavel, Editura Fundației pentru Știință și Artă

Premiul Şerban Cioculescu – pentru memorialistică, istorie și critică literară s-a acordat doamnei Sanda Golopenția pentru volumul „Bulevardele vieții”, Editura Spandugino

Premiul Petru Creţia – pentru filologie clasică i-a fost conferit doamnei Florina Ion pentru traducerea lucrării Bernard din Clairvaux, Despre considerare (ediție bilingvă), Editura Polirom, colecția „Biblioteca medievală”

Premiul Tudor Vianu – pentru teoria literaturii și a culturii a revenit domnului Paul Cernat pentru volumul Vase comunicante. (Inter)fețe ale avangardei românești interbelice, Editura Polirom

Premiul Alexandru Piru – pentru încurajarea tinerilor cercetători s-a acordat domnului Alexandru Farcaș

Premiul George Călinescu – pentru întreaga activitate i-a fost conferit domnului acad. Răzvan Theodorescu

Premiul Eugen Lovinescu – pentru promovarea limbii și literaturii române în străinătate i-a revenit doamnei Monica Săvulescu-Voudouri

Premiul Titu Maiorescu – pentru proiecte culturale majore nu s-a acordat

Premiul Internațional pentru Latinitate „Ginta latină” a fost conferit domnului Marco Lucchesi, președintele Academiei Braziliene de Litere, în prezența E.S. Domnul Eduardo Augusto Ibiapina de Seixas, Ambasador al Braziliei în România

Diploma de Excelență – pentru întreaga activitate în promovarea culturii române i-a revenit domnului Marcel Popa

Diploma de Excelență – pentru încurajarea tinerilor cercetători le-a fost acordată doamnelor Marija Nenadić Zurka, Andrada Yunusoglu și Lavinia Tache

Diploma de Mecenat i-a fost conferită domnului Stere Bucovală.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro