Sari direct la conținut

Presa despre ultimele intorsaturi in disputa Hagi-Becali

HotNews.ro

Hagi ramane la Steau, dar Gigi Becali va monitoriza cu atentie deciziile tehnicianului. Declaratile care au generat conflictul dintre cei doi pot fi citite in EvZ.

Becali sustine ca a decis sa-l puna la punct pe Hagi dupa ce mai multi jucatori s-au plans de prestatia acestuia, scrie Cotidianul.

Potrivit ziarului Romania Libera, finantatorul Stelei il ameninta pe Hagi cu demiterea daca nu se conformeaza ordinelor.

Fostele glorii ale Stelei considera ca Mirel Radoi este principalul vinovat pentru confictul dintre cei doi, scrie Adevarul

Hagi a ales Iadul

Gica Hagi a anuntat ieri ca vrea sa continue munca de antrenor la Steaua, chiar daca atmosfera instaurata de patronul Gigi Becali a devenit infernala. Discursul pacifist al „Regelui” a fost urmat de un nou potop de acuzatii si invective venite din partea latifundiarului.

Becali pare decis sa nu-l slabeasca din stransoare pe nasul sau, sperand ca acesta va claca si isi va anunta demisia. Se pare ca la mijloc e vorba de o clauza de reziliere destul de mare, pe care patronul ar trebui sa o achite daca-l da afara pe tehnician. In tot acest decor de cosmar construit de patron, „Regele” mai are un singur aliat puternic: patimasul public din Ghencea.

Hagi a vorbit ieri pentru prima data de la izbucnirea scandalului, dar n-a acceptat intrebarile si a anuntat ca pe viitor, nici el, nici jucatorii, nu vor oferi declaratii decat despre meciuri.

„Regele” s-a eschivat sa raspunda potopului de acuzatii si chiar jigniri venite din partea patronului. Mai mult, i-a ridicat osanale lui Mirel Radoi, reliefand calitatile fotbalistice ale acestuia, chiar daca toata lumea stie ca acesta este unul dintre capii razmeritei fotbalistilor indreptata impotriva sa.

„N-o sa judec niciodata pe cineva care e mai sus ca mine”, a spus Hagi, lasand astfel inca o data de inteles ca este dispus sa accepte orice umilinta din partea patronului numai ca sa-si pastreze functia. „Regele” pare ca tine de „tron” manat, probabil, de gandul ca o calificare in grupele Ligii Campionilor ar reprezenta o borna importanta in CV-ul sau.

Gica Hagi a cerut liniste si a spus ca evenimentele nu s-au produs intr-un moment foarte bun, fiindca ar putea influenta rezultatele echipei: „Primii care vor pierde vom fi noi”.

Printre replicile sale palide, Hagi a reprosat faptul ca Becali a fost invatat prost in ultimii ani, sugerand astfel ca Olaroiu ii facea toate „pohtele” patronului.

Declaratiile lui Gica Hagi

> „Eu cu Gigi vorbesc ca de la patron la antrenor. Dar eu nu am promis nimic. Mirel Radoi ca fundas central era doar o alternativa. Echipa am facut-o la ora cinci inainte de meci. Atunci am decis acea formula”.

„Vreau sa incerc sa pun in aplicare ceea ce am invatat cat am fost jucator la nivel inalt. Vreau disciplina, concurenta. Sunt de acord ca unii jucatori se supara cand nu joaca, pentru ca la Steaua sunt jucatori valorosi, dar la Steaua, in primul rand, e concurenta”.

„Un om care a fost obisnuit doi ani intr-un fel, e greu sa se schimbe dintr-odata. Imi pare rau ca el a fost obisnuit intr-un fel, imi pare rau ca asculta foarte mult de cine nu trebuie. Dar el trebuie sa stea mai mult langa echipa, sa asculte de echipa. Cred ca ar fi mult mai bine sa ne asculte si pe noi, mai mult decat pe cei care sunt in afara”.

„Doar uniti putem fi puternici. Din punctul meu de vedere, sunt unde trebuie, ma simt bine, o fac din placere, chiar daca pe anumite lucruri sunt suparat”.

„Nu aveam nevoie de asa ceva in acest moment. Suntem inca la inceputul unui an competitional si in fata unui moment in care ne jucam intrarea in Liga Campionilor”.

Declaratiile lui Gigi Becali

„De acum incolo vom vorbi doar ca de la patron la antrenor. Relatia de rudenie dintre mine si el strica toate astea. Nu mi-a promis nimic, dar cand eu spun ceva, el asa trebuie sa faca”.

„Ce antrenor e Hagi? La un nivel ridicat a ajuns Olaroiu. Jucatorii au pretentia ca, atunci cand le faci un traseu de pase, sa le si explici ce le-ai spus. Nu le explici si apoi ii certi. Lasa-i macar sa joace ceea ce stiu ei de la alti antrenori.”

„Eu am fost obisnuit ca in ultimii ani Steaua sa fie campioana, sa fie semifinalista in Cupa UEFA si sa joace in Liga Campionilor. M-am implicat la echipa pentru ca mi-e frica sa nu faca o greseala care sa-i fie fatala Stelei. Sa il ascult? Ce sa ascult la el, daca nu stie?”.

„Vin jucatorii la mine si imi spun: „Bai, nea Gigi! E nasul matale, dar dupa ce vom rata Liga si campionatul el se duce la „Iaki”, ca e milionar, dar noi ratam primele. Avem familii”. Adi Ilie a vrut sa plece, ca nu se intelegea cu Hagi. Eu l-am oprit”.

„Altadata poate eram dispus sa sacrifice un an. Acum nu. Sunt bani multi in joc. Daca cineva imi garanteaza cu o suma de bani primele pe care fotbalistii trebuie sa le incaseze, atunci nu ma mai bag”.

EvZ

Jucatorii s-au plans de Hagi

Imediat dupa precizarile lui Hagi, finantatorul din Ghencea a dezvaluit ca atacul sau a venit ca urmare a unui puci organizat de jucatori si a continuat sa-l laude pe Olaroiu in detrimentul lui Hagi.

Totul a inceput in Olanda, cind jucatori l-au chemat in cantonament, pirindu-l pe Hagi ca nu stie sa-i invete un traseu de pase, iar atunci cind joaca dupa cum ii duce capul si piciorul, tehnicianul face scandal.

„Am fost chemat in Olanda cu cinci zile inaintea stagiului de pregatire a Stelei, dar am zis ca ce sa caut eu acolo? Jucatorii mi-au spus sa vin si sa vad ce se mai poate salva. Am reusit acolo sa impac pe toata lumea, cu mare talent”, a explicat Becali.

A urmat o alta razmerita la Bucuresti, in care s-au plins ca nu inteleg ce vrea Hagi de la ei, acuzindu-l si de faptul ca le vorbeste urit, pentru ca in final sa se plinga ca vor pierde bani. Aici, disperat ca nu va mai incasa cel putin 12 milioane de euro de la UEFA, Becali s-a implicat, probabil sfatuit si de Olaroiu, si de aici intreg scandalul.

„Mie mi-e frica sa nu faca Gica o greseala care sa fie fatala, de aia ma bag. Care sa-i fie fatala Stelei, nu lui Hagi sau mie. Unul din cei cinci jucatori care au venit la palat, unul important care cand a putut sa plece nu a facut-o, dar caruia nu-i dau numele, a zis asa “Bre, nea’ Gigi, e nasul tau, dar noi ne luptam pentru sute de mii de dolari, noi jucam pentru bani. El daca pleaca de la Steaua se duce la Mamaia, are hotel, e milionar, dar noi?

Cotidianul

Inlocuitorii lui Hagi

Nu numai Gigi Becali e implicat pana peste cap in acest conflict, ci si, indirect, fostii antrenori ai Stelei Walter Zenga si Cosmin Olaroiu. Italianul este fara contract dupa ce si-a reziliat intelegerea cu arabii si se afla de cateva zile in Romania.

In momentul in care patronul Universitatii Craiova, Adrian Mititelu, i-a propus sa preia echipa de la Florin Cioroianu, Zenga a refuzat spunand ca nu vrea sa antreneze decat… Steaua sau echipa nationala a Romaniei. Pe de alta parte, Gigi Becali a anuntat ca si Olaroiu sta in asteptare, peste mari si tari, asteptand doar un telefon:

„Oli (n.r. – Cosmin Olaroiu) mi-a zis mereu: «Daca ai nevoie de mine, imi fac bagajele, las si bani, si arabi si vin». E prieten sau nu? Puneam mana pe telefon, il sunam pe Oli: «Fa-ti bagajele si vino, iti dau ordin». E prietenul meu si venea. La 2-2 cu Borisov, cu Olaroiu nu mi-era teama in retur, stiu ca n-are ghinion.

Cu BATE ma tem de un ghinion pe care nu stiu daca Hagi il are sau nu. Dar cred ca nu, semnele au fost de noroc”, a spus Becali.

Noi jucam pentru familii”. Si eu i-am spus asta lui Gica si mi-a dovedit ca are suflet. Mi-a spus altcineva ca la 1-0 pentru Zaglebie se gindea ce vor zice jucatorii daca rateaza calificarea si nu iau primele. Problema e ca sint bani multi la mijloc, e vorba de 30 de milioane de euro si, chiar daca eu nu sint un om lacom, sint bani extrem de multi”, a declarat Becali pentru sport.ro

Romania Libera

„Radoi e devina”

Ion Voinescu si Lita Dumitru, doi dintre marii fotbalisti din istoria ros-albastrilor, cred ca Mirel este principala cauza a conflictului dintre Gigi Becali si Gica Hagi.

Capitanul Stelei este si autorul, conform unora, scandalului de proportii care zguduie in aceste zile formatia din Ghencea. Multi dintre cei care nu mai au azi contact cu clubul din Ghencea, dar care au adus glorie gruparii din Ghencea, iau pozitie si il critica pe finul patronului Gigi Becali.

Ion Voinescu, portarul de legenda al CCA devenita ulterior Steaua, sustine ca forma de joc a lui Radoi este in continua scadere. „De la accidentarile repetate nu si-a revenit. E departe de ce juca in urma cu trei ani! Lui Radoi nu-i convine unde-l baga Hagi si se plange la Gigi Becali. Acesta face presiuni la Hagi pentru

a-i schimba postul lui Radoi. Lucrurile sunt foarte simple. Genunchiul lui Radoi este foarte afectat. Cine se accidenteaza grav la genunchi cu greu mai revine la nivelul anterior”, spune cel poreclit „Top”.

Dumitru: „Multi jucatori au plecat din cauza lui Radoi”

Fostul jucator al Stelei Lita Dumitru crede ca vina capitanului ros-albastrilor este mult mai mare decat se vehiculeaza: „Radoi a schimbat mai multi antrenori! Si alti jucatori au fost nevoiti sa plece din cauza lui… Inainte sa se dea atat de important, sa se uite ca nu mai joaca nimic in ultima vreme, de la operatia suferita. El ar fi mai util la centru, unde il pune Hagi, dar vede ca nu da randament.

Adevarul

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro