Sari direct la conținut

Presa despre ultimele mutari din PSD

HotNews.ro

Declaratia lui Mircea Geoana ce s-a autopropus ca premier poate fi interpretata ca o fortare de mina pentru presedintele Basescu, scrie Cotidianul. In schimb, Jurnalul National noteaza ca daca ajunge la conducerea Guvernului, Geoana spera intr-o colaborare buna cu seful statului. Intre timp, consilierii britanici au facut pentru Mircea Geoana o strategie pentru negocierile cu Tariceanu, mentioneaza si Romania Libera. EvZ publica parerea liderului PSD Marian Vanghelie, care considera ca „motiunea de cenzura a PSD este un lucru bun”.

Mircea, fa-te ca lucrezi in Palatul Victoria!

Declaratia lui Geoana poate fi interpretata insa si ca o fortare de mina pentru presedintele Traian Basescu. Acesta, se stie, a declarat in citeva rinduri ca nu va propune un candidat la functia de prim-ministru din partea PSD. In Kiseleff, ne-au declarat surse din conducerea partidului, se fac calcule pentru o alta formula politica decit cea cu Mircea Geoana premier.

Scopul ascuns al pesedistilor ar fi fortarea lui Traian Basescu de a propune un premier de la PD. „PD este perceput acum ca principalul partid de opozitie, iar, daca intra la guvernare, ne lasa noua acest loc“, ne-a declarat un lider PSD, sub protectia anonimatului. De asemenea, consultantii straini ai PSD au recomandat intarirea partidului in opozitie.

Democratii par sa se fi pliat perfect pe strategia PSD. Surse din conducerea PD ne-au declarat tot joi ca saptamina viitoare partidul si-ar putea anunta oficial intentia de a prelua guvernarea daca guvernul Tariceanu va fi inlaturat prin motiunea PSD.

Aceleasi surse spun ca, in cazul in care PD s-ar instala in Palatul Victoria, pentru functia de premier va fi sustinut secretarul general al partidului, Vasile Blaga.

Integral in Cotidianul

Motiunea PSD, bilet de avion la guvernare

La adunarea pesedista de la Bran, consilierul britanic Matt Carter, de la firma Penn, Schoen & Berland, i-a prezentat exclusiv lui Mircea Geoana o analiza, separat de cea prezentata timp de doua ore si jumatate membrilor Biroului Permanent al partidului.

Materialul intocmit strict pentru ochii presedintelui PSD vizeaza inclusiv strategia care trebuie aplicata la negocierile ce vor avea loc intre PSD si premierul Tariceanu pentru cooptarea social-democratilor la guvernare.

Astfel, potrivit documentului intrat in posesia ziarului nostru, sunt analizate zece portofolii (respectiv cele detinute doar de PNL, insa fara Ministerul pentru IMM), importanta fiecaruia pentru interesele PSD si disponibilitatea liberalilor de a renunta la respectivele ministere.

PSD ar putea solicita Ministerul Educatiei, Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, Ministerul Sanatatii, Ministerul Justitiei, Ministerul de Interne, MAE si Ministerul Agriculturii.

Insa, conform analizei consultantilor britanici ai lui Geoana, liberalii nu sunt dispusi sa cedeze sub nici o forma Educatia, Justitia si Internele, putand oferi in schimb Munca, Sanatatea, MAE, Agricultura si Cultura, ministrii titulari ai acestor portofolii nebucurandu-se de sustinere din partea PNL, asa cum estimeaza documentul mentionat.

Integral in Romania Libera

Vanghelie: „PSD e intr-o disolutie”

Marian Vanghelie considera ca „motiunea de cenzura a PSD este un lucru bun” deoarece clarifica statutul partidului aflat in acest moment „intr-o disolutie”.

„Am fost intr-o perioada, din punct de vedere al oamenilor, intr-o disolutie, ca nu stiam solutia cea mai buna pentru a demonstra ca suntem in opozitie”, a declarat Vanghelie, citat de Mediafax.

„Noi eram banuiti ca suntem la putere, si de fapt suntem in opozitie. Ca sa demonstram ca nu suntem la putere insemna sa cream un haos si sa cream anticipate, ceea ce nici populatia nu doreste”, a adaugat el.

Integral in EvZ

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro