Sari direct la conținut

Presa internațională despre retragerea SUA: Cele 3 opțiuni ale Teheranului și promisiunile venite pe axa Franța-Germania-Marea Britanie

HotNews.ro

Il Giornale: ”Noi raiduri împotriva Damascului?”. În ultimele 48 de ore, site-ul israelian Debka raportează că în întreaga regiunea au loc mișcări inedite ale forțelor occidentale. Mișcări de trupe, de aeronave și mijloace navale care indică un fel de repoziţionare generală, ca și cum ar fi fost proclamată un fel de stare generală de alertă. Potrivit unor surse care au avut acces la site, forțele americane, britanice și franceze se îndreaptă spre Orientul Mijlociu întorcându-se în țările vecine Siriei. Mișcări extrem de interesante care amintesc, în unele privințe, de orele precedente așa-numitei greve punitive împotriva armatei siriene după presupusul atac chimic de la Douma. Mișcările „suspecte“ sunt de două tipuri. Avioane şi drone de supraveghere extrem de avansate ale aviaţiei americane ar fi început să opereze deja de mai multe zile, la orice oră, pentru a monitoriza chiar și cele mai mici mișcări de trupe și de vehicule atât de pe coastele siriene și libaneze cât și în jurul acestor zone. Toți ochii sunt aţintiţi asupra grupării Hezbollah,considerată dintotdeauna obiectivul fundamental al strategiei Israelului în Siria. Un alt tip de mișcări, sunt cele care au loc la nivel de deplasare a flotelor ariene şi navale. În ultimele ore, Marea Britanie a mutat un alt escadron de avioane de vânătoare Typhoon în Orientul Mijlociu (bazele fiind în Cipru și în Cisiordania), iar Franța a adăugat alte avioane Rafale și Mirage 2000 la cele care erau deja. Potrivit site-ului israelian, avioanele ar fi ajuns la pozițiile lor utilizând spațiul aerian al Israelului.

The Guardian: Trump a descris iniţiativa sa drept o „retragere”, ceea ce tehnic este incorect deoarece acordul, numit Joint Comprehensive Plan of Action (Plan de acţiune comun cuprinzător) nu este un tratat. SUA nu pot decât fie să îl respecte, fie să încalce termenii acordului cu Iranul. Trump a recurs la o retorică inflamatoare pentru a califica acţiunile Iranului de la convenirea acordului nuclear, afirmând inclusiv că ţara îşi continuă programul său nuclear. „Ambiţia sângeroasă a Iranului a devenit doar şi mai îndrăzneaţă”, a spus Trump.

Tehran Times:Ca de obicei, imprevizibilul notoriu Donald Trump a folosit limbajul cel mai dur împotriva Iranului. Acum, Iranul are trei opţiuni: să respecte în continuare acordul, să-şi accelereze programul de îmbogăţire a uraniului inclusiv până la o puritate de 20% şi să iasă din Tratatul nuclear de Neproliferare. Cu câteva ore înainte ca Trump să-şi declare decizia, UE a spus că intenţionează să protejeze companiile europene dacă Trump se retrage din acord. „Lucrăm la planuri de protejare a intereselor companiilor europene”, a spus Maja Kocijancici, purtătoarea de cuvânt a UE pentru afaceri externe, citată de Bloomberg. Ea a mai spus: „Acordul este foarte important pentru securitatea globală”. „Nu se bazează pe presupuneri de bună credinţă sau încredere. Se bazează pe fapte, pe angajamente concrete, pe mecanisme de verificare, pe monitorizare foarte strictă”, a spus Kocijancici.

Sabah: Rouhani a declarat, fără a se referi clar la acordul nuclear, că ţara sa se va confrunta timp de 2 sau 3 luni cu unele probleme. Menţionând că aceste probleme vor fi rapid depăşite, Rouhani a adăugat: „Sub embargou sau nu, ar trebui să stăm pe propriile noastre picioare”. De asemenea, Rouhani a subliniat: „Dorim să stabilim relaţii constructive cu lumea şi vom acţiona în interesul Iranului”. (preluare Rador)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro